Page 40 - Vox Libri nr. 2 - 2007

marc/e âMi o te ci a/e /remit

(Biblioteca (Marciana - Veneția
/

JărcatfeR, Cogiiîe, vârfurife turnurilor, cupofeCe
<Basi[icii (Ce aur, aticut Logettei, arfitraveCe
<Btb Rotecu străCuceau în nenumărate torte; iar
piramida înaCtă a Campamdei su6Rme, scânteind
împreună cu consteCațiife tăcute în inima nopții
evoca (...) imensitatea tăcerii cerești, pe
navigat o ruC îndepărtatei lagune...
Gabriele D'Annunzio

Orașul Veneția a reprezentat dintotdeauna o atracție irezistibilă pentru
oricine i-a fost, chiar și pentru câteva ceasuri, oaspete. Farmecul așezării,
clădirile ei de o grandoare fascinantă oglindite în luciul apei, gondolele ce
împînzesc canalele, locuri ce amintesc de Vivaldi și Cassanova, de Cimarosa
și Rossini, dar și de Marco Polo, de Goldoni, de Thomas Mann, Gabrielle
D'Annunzio și Richard Wagner, toate acestea se așează definitiv în memoria
afectivă a celui ce vizitează Veneția. Iar muzica ce te însoțește în gând nu poate
fi decât tulburătorul concert pentru oboi de Benedetto Marcello, un alt
venețian celebru, sau frânturi din ariile verdiene ce au răsunat pentru prima
oară la Teatrul La Fenice. Și tot în gând se perindă numeroasele figuri de
români ce și-au purtat pașii pe sub arcadele palatelor Serenissimei și au adus
în cultura română o fărâmă din tezaurul spiritual venețian: de la Nicolaus
Olahus și Petru Cercel la Stolnicul Constantin Cantacuzino, de la Alecsandri
și Elena Negri la Nicolae Iorga, Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Octavian Paler. Iar dacă în minte ne
vine vreun vers, el nu poate fi decât din nemuritorul sonet eminescian despre „ viața falnicei Veneții
Piața San Marco cu
Piața San Marco
Palatul Dogilor, cu Bazilica
San Marco și Campanilla,
Podul Rialto, Ponte dei
Sospiri, Teatrul La Fenice,
Ca'Foscari, Ca D'Oro sunt
nume de monumente și
obiective turistice care ne vin
automat în minte atunci când
auzim de acest oraș.

Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 39