Page 8 - Revista VoxLibri nr. 77
P. 8

Dialogul ideilor




                                          LIVIA FUMURESCU







                                  Ipoteze și  certitudini la cumpăna mileniilor





                  n  ansamblul  preocupărilor       val, așa cum realitățile istorice, arheologice,
                 contemporane  de  clarificare  a    lingvistice,  culturale,  religioase  sunt
              Îtrecutului  și  a  teritoriilor  de   certitudini care nu pot fi anulate. Iată motivul
       înmugurire  a  civilizației  europene,  cercetări   pentru care clarificarea celor două puncte de
       americane,  susținute,  poate  interesat,  de   vedere  trebuie  făcută  de  specialiști,  fără
       investigații din alte zone, au emis ipoteze care   încrâncenarea disputelor sterile și derutante,
       ne  măgulesc,  considerând  că  teritoriile   care generează erori.
       românești  ar  reprezenta  locurile  cu  cele  mai   În  lumina  acestui  deziderat,  am
       multe dovezi ale unor începuturi care se cuvin   remarcat  grave  confuzii  ale  unor  adepți,
       atent cercetate.                             veleitari ai acestei teorii, fie privind etapele și
              De  la  aceste  ipoteze,  insuficient   teritoriile discutate, fie referitor la termenii
       argumentate științific, până la ideea revizuirii   folosiți,  fără  obligatoriul  discernământ
       istoriei privind etnogeneza  poporului român și   științific, care impune respectarea criteriului
       a formării limbii române, îmbrățișate de unii-  cronologic și corelarea cu istoriile neamurilor
       alții,  promovate  și  difuzate  în  scris  cu   învecinate.
       entuziasmul  pseudocunoscătorului  informat          Detaliile  privind  viața  locuitorilor
       sporadic și incomplet în hățișul argumentelor   din  spațiul  carpato-nistreano-danubiano-
       științifice, s-a ajuns la un păienjeniș confuz de   pontic-balcanic și mediteranean de dinainte
       idei  și  de  pretinse  certitudini,  care  se   cu milenii de cucerirea Daciei de către romani
       îndepărtează de realitățile istorice, exagerând   (deci înainte cu milenii de Hristos), precum
       singularul rol covârșitor al geto-dacilor.   argumentul  controversatelor  tăblițe  de  la
              Istoria e o știință care, ca orice știință,   Tărtăria din anii 5.500 î.Hr., cultura Vinca de
       n-are  a  face  cu    sentimentul  patriotic  și  de   la  Turdaș  din  anii  2.700  î.Hr.,  dar  și  alte
       mândrie  locală,  ci  cu  adevărul,  probat  cu   vestigii  de  pe  alte  teritorii,  se  referă  la
       argumente.                                   populația  vremii  din  urmă  cu  patru-șase
              La o mai atentă  studiere a opiniilor pro   milenii  î.e.n.  (totalitatea  oamenilor  care
       și contra, am constatat că etapele pentru care se   locuiesc pe un anumit teritoriu, număr mare
       emit ipoteze (î.Hr.) nu se suprapun peste cele   de persoane, mulțime) ale cărei preocupări,
       susținute  de  certitudini  (d.Hr.).  Noile   existență și cultură  nu le contestăm, dar care
       descoperiri arheologice și tehnica modernă a   nu  reprezintă  poporul  român  (totalitatea
       investigațiilor  aduc  noi  argumente  care  să   locuitorilor unei țări, având aceeași limbă și
       explice parțial propunerile ipotetice ale noului   aceeași tradiție culturală).

       Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025              6
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13