Page 77 - VoxLibri_76_2025

Scriitori hunedoreni

LADISLAU DARADICI

Universul poetic existențial

al lui Aurelian Sârbu

poetului, focalizarea pe universul lăuntric, pe
cale bătută nu poate fi decât acel labirint existențial ermetic, pe deplin
sigură, chiar fiind vorba de actul asumat (parafrazându-l pe Tudor Arghezi,
Opoetic – iată lecția pe care ne-o poetul e asemenea unui cocor care zboară
oferă Aurelian Sârbu prin înlăuntru).
Niciodată Ithaca, volum publicat la Editura Pentru că toate se îndreaptă către acest
Waldpress, Timișoara (2022). Este a nucleu ideatic în poeme, deopotrivă înalt și
șaptesprezecea carte de poeme a autorului, adânc; este precum în parabola lui Iona care,
sinteză a unui univers liric inconfundabil, dacă captiv în pântecele leviatanului, nu
avem în vedere consecvența tematică și stilistică întrezărește altă cale de mântuire decât înspre
a autorului, model de poeticitate cristalizat în interior (într-un Ars poetica, Aurelian Sârbu
aproape o jumătate de secol (să ne amintim că consideră poemul „pasăre măiastră/ zburând
Aurelian Sârbu a debutat în 1974, cu volumul fără răgaz/ între cer și pământ/ cu litere de jar în
Scandând, poetul). penaj”, litere înțelese doar pe poet, ”fatalitate
Există trei elemente esențiale la baza din roata luminii” în care însuși poetul s-a
creației autorului: unul lingvistic (filolog de cuprins, „refuzând aripi de zburătoare joasă”).
profesie, poetul e singular în privința rostirii, În cazul său, odată cu fiecare volum, labirintul
prin însoțirea îndelung existențial devine tot mai
chibzuită, economă, a îngust, închizându-se,
cuvintelor pentru obținerea întreaga desfășurare a
u n u i m a x i m u m d e poemului convergând înspre
semnificații), unul cultural miez, către sublim, către
(mitologic mai cu seamă, cu esență.
motive și simboluri din A c e a s t a e s t e
m i t o l o g i i l e g r e a c ă , perspectiva din care trebuie
românească și creștină), dar și cumpănite poemele din
u n u l e x i s t e n ț i a l i s t Niciodată Ithaca; odată cu
(componentă filosofică trecerea vremii, universul
umanistă, pornind de la vital al poetului e tot mai
Aristotel și Platon, trecând strâmt, mai lipsit de orizont
prin Renaștere și până în (însă cu atât mai complex și
secolul XX, culminând cu mai profund), chiar dacă nu
Albert Camus). Se cuvine mai există acel spațiu al
remarcat, de asemenea, trăirii, nu mai este timp, în
d i m e n s i u n e a p r e g n a n t locul mișcării instaurându-
intrapersonală a liricii se repaosul, înmărmurirea,
74
Nr. 3 (76) - 2025