Page 56 - VoxLibri_76_2025

Ars legendi

interpretează, de altfel, fiecare gest al lui Vineri în cheia acestei logici dintre o cultură dominantă,
pretins superioară, și o cultură dominată, considerată inferioară: „Când a ajuns lângă mine a
îngenuncheat și a sărutat pământul, apoi s-a aruncat la pământ, a pus capul jos și, luându-mi un
picior, și l-a pus pe cap. Prin aceasta voia să spună că se supune și mi se dă rob pe viață. (subl. n.)” 2
sau „În sfârșit, și-a pus capul la pământ, mi-a luat piciorul și l-a pus pe cap ca mai înainte, arătându-
mi prin toate semnele de supunere și ascultare ce și le poate închipui mintea unui om că vrea să mă
3
slujească atât timp cât va trăi. (subl. n.)” . De la bun început, Robinson nu îl recunoaște pe Vineri ca
pe egalul său, așezându-l în ipostaza subalternului: „Apoi l-am învățat să-mi spună «stăpâne» și
acesta a rămas numele meu de atunci.” 4
Mentalitatea europeanului-colonizator evidențiază faptul că cel cucerit va trebui să renunțe
la vechile obiceiuri, să își schimbe felul de a fi și, de fapt, să își pună în paranteze identitatea de alter,
5
a aceluia care este diferit: „Am observat că Vineri încă era canibal în fundul sufletului.” sau „m-am
gândit că, spre a-l dezvăța pe Vineri de groaznicul său fel de a se hrăni, spre a-l dezbăra de poftele
unui stomac de canibal, trebuia să-i dau să guste din altă carne decât cea de om, așa că într-o
dimineață l-am luat cu mine la pădure. […] Am luat și eu o bucată de carne în gură și m-am prefăcut
că o scuip, dorind să-i arăt că nu e bună fără sare. Dar nu l-am putut convinge, căci a mâncat
6
întotdeauna fără sare sau prea puțin sărat.” , până când procesul reeducării în spiritul civilizației
occidentale este complet: „În sfârșit, mi-a spus, cât putea el mai bine, că nu va mai mânca niciodată
7
carne de om. M-am bucurat nespus de mult.” Mai grav este faptul că Vineri va deveni un simplu
instrument al salvării lui Robinson de pe insulă: „Vorbele lui Vineri m-au făcut să prind nădejde că,
într-o bună zi, voi găsi mijlocul de a pleca din această insulă și că acest biet sălbatic va fi unealta
eliberării mele.” 8
Supunerea Celuilalt la modul de a fi, de a simți și de a crede al albilor urmărește inclusiv
convertirea religioasă, într-o secvență memorabilă în care Robinson încearcă să îl educe pe Vineri
în spiritul moralei creștine, ale cărei precepte acesta din urmă fie nu le înțelege: „Am ajuns de aici la
o lungă convorbire asupra dracului; asupra obârșiei, răzvrătirii și așezării lui în bezna lumii, dorind
necontenit să ajungă la stăpânirea ei. I-am vorbit de toate vicleniile pe care dracul le întrebuințează
pentru a atrage lumea în capcanele lui. Dracul are o tainică intrare în toate patimile și înclinările
noastre; se dă pe lângă noi în așa fel, încât ne face să fim singuri vinovați de păcatele săvârșite și să
ne ducem la pieire, prin propria noastră vrere. Am găsit că nu e prea ușor să-l conving pe Vineri de
9
natura diavolului, după cum o făcusem în privința lui Dumnezeu.” , fie le interoghează: „– Dar, a
continuat Vineri, dacă Dumnezeu este mult mai tare ca diavol, de ce Dumnezeu nu ucide pe diavol și
10
așa diavol nu mai face rău?” Robinson consideră, însă, în continuare, cu o mentalitate
caracteristică occidentalului, că învățătura de credință creștină este singura adevărată și urmărește
să o impună, în consecință, și alterului: „M-am rugat apoi lui Dumnezeu din tot sufletul să mă ajute

2. Daniel Defoe, Robinson Crusoe, traducere din limba engleză și note de Petru Comarnescu, Editura Adevărul Holding,
București, 2010, p. 162.
3. Ibidem, p. 164.
4. Ibidem.
5. Ibidem, p. 165.
6. Ibidem, p. 169-170.
7. Ibidem, p. 171.
8. Ibidem, p. 173.
9. Daniel Defoe, op. cit., p. 174.
10. Ibidem, p. 175.
53
Nr. 3 (76) - 2025