Page 55 - VoxLibri_76_2025

Ars legendi

MIHAI-ANDREI LAZĂR

Michel Tournier,

„Vineri sau limburile Pacificului”

n articolul de față, vom realiza o devine principiul genetic și structurant al
analiză comparativă a operelor creațiilor epice, iar, finalmente, o practică
Îliterare Robinson Crusoe și Vineri scripturală postmodernă dominantă. Rezultatul
sau limburile Pacificului de Michel Tournier, în va fi, în urma unui proces de renarativizare, o
virtutea faptului că romanul scriitorului francez scriitură subtextual polemică, motivată de
reprezintă o replică la adresa creației lui Daniel deplasări ale accentelor ideologice și de
Defoe. renegocieri ale sistemului de valori care
Dificultatea rescrierii postmoderne este informaseră opera interpelată.
dată, în primul rând, de necesitatea ca lectorul să Atât opera lui Defoe, cât și cea a lui
fie familiarizat cu precursorul său romanesc, în Tournier prezintă, după cum este și firesc, o
al doilea rând – de înțelegerea mecanismului desfășurare epică similară: naufragiul
intertextualității, care face ca aceste două opere protagonistului, Robinson, pe o insulă pustie și
să intre în dialog și, în al treilea rând, de salvarea unui sălbatic pe care îl va boteza
profundele implicații filosofice pe care Tournier Vineri. Desigur, cele două creații se aseamănă
le topește în țesătura narativă. doar la nivelul structurii de suprafață (al tramei
Astfel, propunem să începem cu o narative), întrucât relația dintre cele două
încadrare a romanului Vineri sau limburile personaje cunoaște o evoluție cu totul diferită,
Pacificului în curentul literar postmodern, dictată de contextul cultural și socio politic în
caracterizat prin recursul la creația înaintașilor. care a văzut lumina tiparului fiecare dintre cele
Opera postmodernă nu se va mulțumi, însă, să două romane.
imite modelele livrești la care se raportează, ci le Detaliind, Daniel Defoe exprimă o
va privi cu un evident ochi critic, astfel încât viziune prin excelență europocentrică, tipică
filosofia sa de creație va miza pe interpelarea perioadei cuceririlor coloniale ale Marii
sistemului de valori expus în creațiile Britanii, în care este reafirmat raportul dintre
antecesorilor, interogat pe baza confruntării cu albul-stăpân și sălbaticul-slugă, într-un act de
eșafodajul axiologic al lumii cu care este totală subordonare a acestuia din urmă, astfel
contemporan scriitorul postmodern. Pe baza încât Celălalt se vede redus la statutul de supus
acestor considerente, anumiți teoreticieni obedient, căruia nu i se recunoaște
literari privesc intertextualitatea „ca o condiție a individualitatea și care va fi reeducat în spiritul
întregii textualități, care îi vorbește unei filosofii moralei colonizatorului, în direcția impunerii
1
poststructuraliste a textualității” (trad. n.) și unei hegemonii a Vestului. Robinson

1. Christian Moraru, Intertextuality, în David Herman, Manfred Jahn și Marie-Laure Ryan (editori), Routledge
Encyclopedia of Narrative Theory, Routledge Taylor and Francisc Group, Londra și New York, 2008, p. 261. În original:
'intertextuality as the condition of all textuality, speaking to a poststructuralist philosophy of textuality'.
52
Nr. 3 (76) - 2025