Page 52 - VoxLibri_76_2025
P. 52
Atelier de creație
În luna august ne-am putut bucura de vernisajul unei expoziții surprinzătoare, care ne-a
oferit bucuria întâlnirii cu o artistă care a evoluat frumos sub ochii noștri: Ina Camelia Rusu.
Expoziția, intitulată „Chipuri și universuri interioare”, a atras numeroși vizitatori care s-au lăsat
purtați printr-o lume duală – când profundă și meditativă, când ludică și liberă – dar întotdeauna
sinceră și bine conturată.
Expoziția a fost structurată în jurul a două teme mari.
Prima a fost dedicată chipurilor, o adevărată poveste vizuală despre umanitate,
expresivitate și emoție. Portretele expuse se împart în două registre: unul grav, meditativ, care
scoate la suprafață frumusețea fragilă și înțelepciunea vârstelor, și altul ludic, ironic, unde
exagerarea expresiilor devine o formă de libertate artistică.
Portretele surprind momente amuzante și stârnesc zâmbetul privitorului, dar emoționează
în același timp. Trăirile sunt vii, expresiile intens conturate, iar privirea se oprește firesc asupra unor
detalii subtile.
O expoziție care ne-a vorbit în șoapte și izbucniri, totul în alb și negru, dar plin de culoare
emoțională. Pereții albi devenind ecrane pe care erau proiectate vieți: fețe care râdeau, se strâmbau,
sfidau și visau. Te-ai simțit ca și cum ai fi pășit într-o sală a amintirilor, unde fiecare portret era o
pagină dintr-un jurnal intim.
Lucrările sunt, în mare parte, portrete foarte concentrate
pe trăsături : ochi luminoși, riduri care spun povestea anilor, buze
ironice sau provocatoare. Textura pare a fi obținută prin cărbune
sau pastel pe hârtie, dar de fapt sunt lucrate cu culoare de ulei cu
reflexii delicate, toate arătând atât o tehnică bine stăpânită, cât și
o tandrețe față de subiect..
Umorul nu lipsește: portrete care par că te iau peste
picior, cu o expresie sobră, o sprânceană ridicată, cu buze care
suflă sau ochelari fumurii , toate îți șoptesc că viața are și partea
ei absurdă sau ironică.
Cea de-a doua temă reflectă preocuparea artistei pentru
simboluri și idei profunde – dualitate, spiritualitate, libertate și
transformare, lucrări în care realismul se împletește cu accente
fantasy și mistice. Fiecare tablou este o poveste în sine, susținută
de o cromatică atent aleasă, de compoziții echilibrate și de o
tehnică sigură și expresivă.
Ceea ce rămâne după ce pleci dintr-o o astfel de
expoziție este o strângere de inimă caldă. Aceste tablouri te
îndeamnă să iubești contradicțiile: tinerețea care se joacă,
bătrânețea care luminează, ironia care alină. Te lasă cu senzația
că, indiferent de vârstă sau expresie, fiecare chip e o întâlnire, o
poveste nerostită care așteaptă să îi acorzi cinci minute de
ascultare.
Expoziția este deosebită, una dintre cele care rămân în
memorie. Cele două laturi ale artistei, gravă și jucăușă, sunt la
fel de frumoase și convingătoare. Nu știi la care tablou să te
oprești mai mult – fiecare îți atrage privirea, fiecare are ceva de
spus.
49
Nr. 3 (76) - 2025

