Page 7 - VoxLibri70

așa cum s-au petrecut, din fericire, lucrurile în anii' 60, '80 și, totuși firav, în 2000. Și nici nu sunt
semne că lucrurile se vor schimba curând.; 2. Generația vârstnică a criticilor literari a rămas
fidelă alegerii de o viață și vocației lor literare, continuând să practice cu consecvență cronica de
întâmpinare și aproape de senectute; 3. Lipsa de apetit critic al tinerei generații de scriitori,
conjugată cu nevoia stringentă de companion care să valideze cartea de literatură, au determinat
redacțiile revistelor să apeleze la prozatori, poeți, dramaturgi tot din generațiile mature și
vârstnice pentru a oficia în postura de cronicari. Care, fiind scriitori dublați de cititori
profesioniști, scriu bine, neîndoielnic, dar nu posedă întreg instrumentarul care îi e necesar unui
cronicar literar pur-sânge. Dc accca nici nu amprentează în profunzime teritoriul criticii literare.
Nu alte concluzii vom extrage răsfoind paginile zecilor de reviste literare cu apariție
lunară. Unele păcătuiesc prin comentarea ultra-elogioasă a unor volume aparținând unor autori
obscuri, comentarii semnate de cronicari la fel de obscuri și cu mari carențe de practică a acestei
magistraturi critice. Ca să nu mai amintesc de fenomenul îngrijorător al reciprocității: în
paginile revistelor „noastre”, tu îmi comentezi favorabil cartea recent apărută, iar eu la rândul
meu voi face la fel când îți va fi publicat ție noul volum.
Revenind la concluziile anterioare și focalizându-ne doar asupra lor, imaginea nefardată
care ni se revelează e aceea că tânăra generație a scriitorilor români se simte foarte puțin atrasă
de practica acestei specii distincte (și distinse) a criticii literare și că se îndreaptă în pas alert către
proză, mai alene către poezie, dar aproape deloc înspre teritoriul criticii literare.
Dacă mai adăugăm și amănuntul că mulți dintre criticii literari formați și afirmați la
sfârșitul anilor '90 și începutul lui 2000 au renunțat la mariajul lor (ce părea atât de promițător)
cu cronica de întâmpinare, avem în față o perspectivă sumbră a viitorului acestei site atât de
necesare unei literaturi. Pentru că rolul cronicii de întâmpinare într-o literatură e unul extrem de
important. Distinctă de recenzie, comentariu critic, eseu, analiză, sinteză ori monografie critică,
cronica de întâmpinare a fost și este menită să cearnă și să discearnă, să valideze și să invalideze,
să impună și să respingă onest, convingător și, dacă se poate, seducător în câmpul literaturii. în
absența ei, confuzia domnește, adevăratele valori sunt sufocate de buruienișul submediocrității,
impostura proliferează, locul e ocupat de așa numita „critică de P.R.” a editurilor, interesate
bineînțeles de vânzarea pe piață a produsului lor: cartea. Magistratura cronicarului literar e însă
una cu totul nobilă, sanitară pentru literatură. Ea presupune din partea „oficiantului” nu doar
antene fin calibrate, ci și informație de specialitate la zi, formație filologică de adâncime, etică
profesională desăvârșită, rezistență fizică și tenacitate psihică, insațiabil apetit pentru lectură,
seriozitatea respectării termenelor de redactare și predare a textelor. Și, mai ales, scris captivant,
măiestru măcar pe alocuri.
Vor fi fiind oare prea multe și prea exigente toate aceste însușiri pentru reprezentanții
noii generații? Sau trebuie să introducem în ecuație și răsplata muncii cronicarului, care, se
cuvine să o rostim răspicat, nu este deloc atrăgătoare, atunci când este... Căci la multe reviste
cronica de întâmpinare se practică pro bono. Ceea ce duce inevitabil la renunțare chiar și acolo
unde terenul se dovedea a fi fertil. Ce ar fi de făcut pentru a ieși cât mai repede din impas și a nu
ajunge la criză?

M i (70) - 2024 5