Page 62 - Vox Libri nr. 2 - 2007
P. 62
Loniay care, în preajma Primului război mondial,
prevăzând frământările românilor pentru unitate
națională, a vândut moșia statului austro-ungar.
După Unirea de la 1918, moșia a devenit proprietatea
statului român, ca fermă de stat, fiind apoi donată
generalului Bertheot.
începând cu anul 1923, satul Fărcădinul dc Jos a luat
numele de Berthelot.
Bătrânul general venea cu plăcere în România care îi
devenise a doua patrie și facca lungi popasuri la conacul lui
din farcădin. La ultima vizită pe care a facut-o în satul ce-i
purta numele, generalul Berthelot a lăsat prin testament ca moșia pe care o primise să fie donată
Academiei Române, instituție căreia îi aparține și azi.
în paragraful II al acestui testament se prevedea că:
„Academia Română este îndatorată a întrebuința veniturile averii
ce-i las pentru darea anuală de burse ținând seama bineînțeles de
statutele și regulamentele sale. Aceste burse se vor da fie pentru
studii sau cercetări într-o universitate franceză, fie pentru cheltuieli
de întreținere pentru completarea de studii într-o mare școală
franceză civilă ori militară. Alegerea beneficiarilor se va face
printre tinerii ofițeri sau candidați de ofițeri ai armatei active, fie
printre fiii sau fiicele ofițerilor în activitate de serviciu sau în
retragere, fie printre fiii sau fiicele ai căror ascendenți au murit
pentru realizarea uniunei naționale române. Se vor preferea tinerii
sau tinerele a căror studii anterioare ar arăta că au aptitudini reale și
a căror familii nu ar avea decât mijloace restrânse sau
neîndestulătoare”.
Dc asemenea, prin constituirea „Fondului General
Berthelot”, Academia putea acorda „premii ce vor fi atribuite
lucrărilor supuse aprecierii sale de Români sau de Francezi, asupra
culturii, civilizațiilor, istoriei României, mai cu seamă în legăturile lor cu cultura și istoria Franței”.
în perioada comunistă, din anul 1963, satului i-a fost schimbat numele în Unirea., nume
inspirat de unificarea C. A.P.- uri lor din toate cele cinci sate ale comunei.
După anul 1990, s-a făcut oarecum
dreptate, referendumul din anul 2001 redând
satului și comunei vechea denumire, cea de lUMLI-AGfc
General Berthelot. GENERAU BERTH hi.UT
NfcRVIEUX < roumanie »
( fna«m:k >
Din anul 2004, comuna General
Berthelot este înfrățită cu comuna Nervieux
RKORGANISANT L ARMEE
din Franța, localitate în care familia Berthelot
își are ultimii descendenți. GENERAI BERTHEIUT DES «923
Ovidiu Petru BARBONI SUPT. 2OM-»'
Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007 61