Page 83 - Vox_Libri_1_2025

Note de drum

Timișoara undeva aproape de 50 ani, slăbuță, vorbea în română cu buzele foarte țuguiate, trădându-
și accentul francez la fiecare cuvânt pe care îl rostea, semn că plecase de mulți ani în Franța. Locuia
la Lille și, cu toate că avea autobuz direct de la Charleroi la Lille, mergea și ea la Brussel unde voia
să rămână până a doua zi la sora ei. Patricia spunea că e franțuzoaică și româna e a doua limbă, dar eu
i-am dovedit că e româncă stabilită de mulți ani acolo, dându-mi dreptate atunci când am apucat la
povești cu doamna și ajungând la aceeași concluzie, și anume că fizionomia îi fusese remodelată de
limbă. În orice caz majoritatea celor care zboară spre Charleroi nu merg doar în Belgia, ci și spre
orașele din sudul Olandei, nordul Franței sau în Luxemburg.
Și am ajuns la Brussel Midi, mai exact la Gara Midi. Ce nume frumos și elegant : Brussel-ul
de mijloc! Autobuzul mă lasă lângă gară. Mă despart de românca frațuzită și cu toate că aș fi vrut să
îi cer un număr de telefon sau un cont de socializare, fiind sigur că nu mă refuză, ceva îmi spunea că
nu vreau să știu mai multe despre ea, preferând să îmi imaginez posibila viață à la France, astfel
putând să îi idealizez viața după accent și gen, în detrimentul unei posibile lucidități dezastruoase.
è
De la Gara Midi am luat-o pe jos spre Hotel du Congr s unde îmi rezervasem câteva nopți, hotel
funcțional încă din secolul XIX. Am urmărit o vreme liniile ferate de pe estacade ce duc de la Gara
Midi spre Brussel Central, iar la lumina becurilor stradale, aerul dens și încărcat de umezeală își
arăta porii punctați pe orizont ca niște fotoni vizibili. Apoi am trecut prin Grand-Place cu clădirile
ei de-a dreptul extravagante. Primăria în stilul gotic flamboaiant, care exagerează abundența
detaliilor, completează fațadele clădirilor reconstruite în secolul XVIII după bombardarea orașului
în 1695 de către trupele franceze în timpul războiului de nouă ani, război în care Liga de la Augsburg
din care făcea parte și Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos încerca să oprească
expansionsimul francez din epoca lui Louis XIV. Dar cultura franceză a absorbit Brussel-ul
asemenea unui vortex cultural, oraș a cărui franțuzizare a început să se desfășoare puternic la finalul
secolului XVIII, franțuzizare accentuată de migrația din Franța și Valonia spre zona Țărilor de Jos.
La aceasta s-a adăugat standardizarea târzie a olandezei din oraș, olandeza fiind limba oficială în
partea de nord a Belgiei, împărțită în cele trei dialecte: flamanda de est, brabanta și flamanda de est,
dialecte cu diferențe minore denumite după fostele ducate și diviziuni mai vechi existente în Evul
Mediu. Dar să numim limba din Flandra olandeză ca să nu ne încurcăm prea mult. Apoi franceza s-a
impus rapid în administrație deoarece Brussel se afla la limita cu Valonia vorbitoare de franceză,
valona nefiind la rândul ei altceva decât franceza în dialect langues d'oïl. Ea a fost definită ca o
limbă separată după câteva regionalisme, din interese naționale, asemenea olandezei care a fost
definită după dialectul predominant flamand, pentru a sublinia cele două limbi specifice celor două
comunități care constiuie Belgia modernă. Pentru că Belgia a apărut ca stat dintr-o combinație între
vechile provincii sudice ale Țărilor de Jos care s-au menținut catolice din punct de vedere religios în
secolul XVI, vorbitoare de olandeză, și zonele francofone din Valonia actuală care au fost
fragmentate între episcopatul de Liège, sudul ducatului Brabant sau sudul comitatul Flandrei,
supuse sistematic presiunii imperialiste franceze. Rămase în posesia Spaniei după separarea Țărilor
de Jos protestante de către habsburgii spanioli în 1648 în urma războiului de 80 ani, până în 1714
când, prin Tratatul de la Rastatt au fost preluate de austrieci, devenind Țările de Jos austriece,
acestea au rămas o zonă tampon la marginea Franței și a Țărilor de Jos protestante (Olanda actuală)
denumite Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos. Ulterior, în timpul revoluției
franceze, când francezii au luptat cu austriecii, după înfrângerea celor din urmă în Bătălia de la
è
Sprimont lângă Li ge, zona a devenit parte a Imperiului Francez, Franța anexând teritoriile din
aceste vechi principate și ducate vorbitoare de franceză. Totuși, după înfrângerea lui Napoleon în

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 81