Page 82 - Vox Libri nr. 2 - 2007
P. 82

fericit/luciferizat, sărac/bogat, sănătos/nebun. îmi vine în minte
                                               imaginea catedralei din Rouen pictată de Monet la diferite momente
                                               ale zilei, sub diferite fascicule de lumină (temps gris, soleil matinal,
                                               plein soleil, effet du matin) sau nuferii lui de la Givemy care se
                                               oglindesc atât de diferit în luciul apei. Nimic nu e la fel. Așa și cărțile:
                                              în adolescență nu înțelegem „Adela” lui Ibrăileanu, nu avem răbdare
                                               pentru descrierile lui Balzac, mulți ani trebuie să treacă până să
                                               descifrăm frumusețea limbii din Istoria ieroglifică și câte amintiri
                                              trebuie să ne învăluie ca să pricepem madlena lui Proust. Iar suferința
                                               unei boli ne va fi poate alinată citind chinurile lui Max Blecher.
                                                     Dintre multele confidențe pe care scriitorii le-au făcut în
                                               privința modului lor propriu de a citi, de o mare frumusețe și forță de
                                               sugestie este mărturia lui Thomas Bernhardt din cartea „Vechi
                                              maeștri”: Eu pășesc intr-o carte și mă cufund cu totul în ea, (...) de
                                              parcă aș păși intr-un peisaj, în natură, intr-o formațiune statală, pe
                                               vreun colț al planetei, dacă vreți, cu totul și cu totul și nu doar cu
                                              jumătate din puteri și cu jumătate de inimă, pătrund în acest colț al
                                              pământului ca să-l cercetez și apoi, după ce l-am cercetat cu toată
                                               temeinicia de care sunt în stare, să conchid asupra întregului.
                                                     Ni se mai spune ceva: nu investi speranțe că vei fi... înțeles
                                              de diplomectuali. Diplomectualul e adesea un posibil ministru,
                                              cinic, mincinos, coruptibil. El folosește cărțile ca pe niște trepte,
                                              calcă pe ele. Va călca și pe oameni. Dar nu cred că e bine alcătuit
                                               cuvântul diplomectual pentru că sufixul ne duce cu gândul la
                                               intelectual, or nu c câtuși de puțin cazul. în realitate avem de-a face cu
                                               un diplomafor, purtător al unei diplome obținute cu un preț al ei, bine
                                               stabilit pe piața diplomelor. Există o astfel de piață. Cărțile din casa
                                               unui asemenea diplomafor, dacă totuși există, au cotoarele asortate
                                              cu nuanța gresiei și cu abajurul lampadarului de lângă patul
                                               matrimonial.
                                                     Ce sunt cărțile ? Multe, foarte mult litere adunate în cuvinte și
                                               strânse între coperte. Doar litere și atât! Este superioritatea textului
                                              asupra audiovizualului. Te condamnă să imaginezi- Te face creator
                                              prin muncă silnică a spiritului. Acele personaje, de fiecare data așa
                                              cum ți le imaginezi tu, rostind memorabilele cuvinte. Neavând la
                                              îndemână decât litere așezate în cuvinte, suntem liberi să dăm drumul
                                              închipuirii și numai noi știm cum arată domnul Bloom al nostru, doar
                                              noi vedem culoarea ochilor doamnei T, simțim parfumul Natașei
                                               Rostova sau aroma ierburilor arse din nuvelele lui Merimee și auzim
                                              gemetele Emmei Bovary pe patul de moarte sau bătaia de aripi a
                                              gâștelor lui Nils. Suntem cu desăvârșire liberi să ne zugrăvim în minte
                                               personajele despre care citim și să ni le închipuim după bunul nostru
                                              plac. Este superioritatea romanului asupra filmului. Numai TU știi
                                              dacă Anna Karenina se epila! - aflăm în finalul textului în jurul
                                              căruia am glosat.
                                                                                              Denisa TOMA

              Vox Libri, Nr. 2, Vara - Toamna 2007                                                     81
   77   78   79   80   81   82   83   84   85   86   87