Page 6 - VoxLibri_76_2025
P. 6
La aniversare
GÂNDURI ALE PRIETENILOR REVISTEI
evista noastră, vocea cărții, Vox Libri, împlinește 20 de ani. Scriu cu emoție aceste
rânduri și aș vrea ca vorbele mele să exprime întreaga bucurie și, în același timp,
Rmândrie că am reușit să dăm viață unei reviste de înalt nivel cultural. Dovada am
primit-o la doar doi ani de la apariția primului număr, când revista Vox Libri a fost declarată de către
Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România cea mai bună revistă a
unei biblioteci publice din România.
Acum, privind în urmă, am toate motivele să spun că revista noastră se ridică la nivelul
celor mai bune publicații culturale românești. Am reușit acest lucru grație minunatului colectiv
editorial care lucrează ca o familie, ca o echipă perfect sudată și aduce la lumină o revistă care,
alături de articole de înalt nivel, face cunoscută activitatea bogată a bibliotecii noastre. Nu uit, însă,
că n-am fi reușit să edităm o revistă de o asemenea ținută fără sprijinul constant și generos al
Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost și ne este alături în toate proiectele noastre, inclusiv
în susținerea revistei Vox Libri, adevărat brand al Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”
Hunedoara - Deva.
Ioan Sebastian BARA,
Manager, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva
Sărbătoare de suflet, Vox Libri la ceas aniversar
20 de ani constituie o probă de rezistenţă pentru orice publicaţie, cu atât mai mult pentru
una cu profil cultural, este mărturia certă că virtuţile revistei nu au trecut neobservate de cititori.
Mi-e dragă revista Vox Libri fiindcă nu este o publicaţie previzibilă, fiecare număr mă
surprinde, e o publicaţie deschisă, născută dintr-un interes real pentru tot ceea ce poate fi viu în
peisajul cultural. O revistă căreia îi pasă.
Mi-a plăcut întotdeauna diversitatea vocilor din cuprinsul revistei, pentru că oferă un
evantai pe cât de captivant, pe atât de necesar de informaţii. Cu Vox Libri simt că aparţin unei
comunităţi de oameni pentru care încă mai contează cartea, libertatea, dar şi responsabilitatea de
expresie.
Acum, la ceas aniversar, felicitări membrilor care fac parte din acest colectiv redacţional
pentru tot efortul depus în desfăşurarea activităţii lor, iar revistei îi urez la mulți ani, viaţă lungă şi
cititori inteligenţi, să ne aducă în continuare numere de excepție cum a făcut și până acum!
Bibliotecar, Lucia TĂNASE
3
Nr. 3 (76) - 2025

