Page 76 - Vox_Libri_1_2025

Pagina bibliofilului

despre Eugen Nesiuc din Cernăuți. Aflăm că excentricul conte din Padua ducea o viață de boem,
deși era apreciat pentru talentul și pentru caracterul lui, mai ales după ce a pictat portretul lui Ghiță
Dima de laTeatrul din Cluj (vezi p. 39).
Partea a treia „Undeva, cândva...” e ingenios concepută de către Denisa Toma, ale cărei
cunoștințe de muzică, teatru, literatură, istorie și percutări umaniste sunt admirabil țesute în urzeala
cărții și completează informațiile istorice ale vremii, desprinse din conținutul „alambicat” al
„Ghiveciului călugăresc”. Talent înnăscut și cultivat, autoarea acestei părți, valorificând proza de
notație, reconstituie atmosfera dispărută de-a lungul anilor a studenților români aflați la studii în
orașul Imperial, împletind planul real cu cel imaginar, precum ni-l înfățișează pe tânărul medic:„...
coboară un tânăr domn, elegant, cu redingotă, cu ghetre negre în picioare”. Are „alura unui domn
respectabil, augumentată și de lanțul de ceas vizibil pe vesta costumului de culoare închisă”
(p. 44)... Probabil că venea de la cafeneaua Arkaden „unde zilnic se întâlnește cu români. Iubește
mult teatrul și opera, iar Viena îi oferă prilejul să vadă pe scenă marile piese ale dramaturgiei
universale în interpretări pe care le va ține minte peste ani”, amintindu-și că:„I-am văzut pe
Sonenthal în Regele Lear, pe Kainz în Strigorii. Autoarea este convinsă că memorialistul a iubit
mult și opereta „genul care își trăiește gloria în acel început de secol XX” (p. 45), și aduce ca
argument afirmația lui Ștefan Zweig „ ... în nici un alt oraș din Europa n-a fost setea de cultură atât
de pătimașă ca la Viena” (p. 46). Cu intuiția omului erudit, autoarea acesei părți descifrează și titlul
cărții „Ghiveci călugăresc”, dat cu mult umor „pornind de la calitatea de preot a memorialistului,
dar și de la caracterul heteroclit, amestecat caleidoscopic, plin de culoare al scrierii” (p. 47).
Emoționant este fragmentul dedicat primarului Karl Lueger, justificând gestul lui Virgil Ciobanu
de a însoți carul mortuar alături de tinerii din Orăștie și de cei de la „România jună”, în semn de
recunoștință pentru sprijinul acordat de primar Memorandiștilor. Doamna Denisa, cunoscătoare a
istoriei, concluzionează că „Au fost zilele în care ceasul istoriei avea bătăi favorabile pentru
români” (p. 48). În conjunctura acelor vremuri, vienezul prin adopție oferea sprijin material și
ajutor studenților români, plătindu-le mese, plimbându-i prin locurile de referință care să le
deschidă orizonturi ( Schönbrunn, Prater etc.)
Preocupat de ideea României reîntregite, patriotul Virgil Ciobanu caută prin arhivele
vieneze ale Ministerului de Externe documente ale istoriei românilor, tăinuite parțial de către
unguri, trimițându-le istoricilor români de la Cluj, precum Silviu Dragomir, Ion lupaș și Matei,
publicând și el în „Anuarul Institutului de Istorie” din Cluj.
În aducerile-aminte scrise de Virgil Ciobanu despre preocupările lui și despre prietenii săi,
se desprinde „dovada unui patriotism profund, adevărat, dar sobru și neostentativ”... (p. 49)
„Amintirile doctorului Virgil Ciobanu sunt scrise dintr-o suflare, sincer și deschis, cu grija
de a nu omite ceva, de a nu lăsa pe cineva în afara acestor aduceri-aminte care îi trec prin minte...”
(p. 51) concluzionează Denisa Toma.
Galeria foto de la sfârșitul cărții, aparținând arhivei familiei Radu Ciobanu, reproduce
fotografii cu vestigii ale celor nominalizați, unele din trecut, altele mai recente, aducând în memoria
cititorului frânturi de istorie a oamenilor și a locurilor, după care rămân doar case recent renovate,
ziduri degradate și monumente funerare, amintind de neiertătoarea trecere a timpului hulpav.

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 74