Page 75 - Vox_Libri_1_2025

Pagina bibliofilului

pare că, avându-se în vederel reațiile vechi de amiciție, „ La înmormântarea sa, dr. Aurel Vlad din
Orăștie a trimis pe proprie cheltuială o delegație de țărani în costume populare, care a fost condusă
în cortejul funerar de dr. Virgil Ciobanu” (p.11). Fotografii de la nunți sau cu Virgil Ciobanu la
diferite vârste și în diferite ipostaze, unele în plin război sau instantaneul de la Karlsbad, sunt surse
de interpretare pentru nepotul - scriitor.
Interesantă este însemnarea de pe o poză de legitimație „făcută cu cerneală roșie și literă
măruntă, greu descifrabilă pe verso” , sugerând nostalgia trecerii neiertătoare a timpului, care
schimbă mentalități și trăiri (p. 20): „Și eu am fost un tinerel cu părul cârlionțat/ Bogat în curaj și
speranțe!”
Fiindcă primele foi lipsesc, manuscrisul începe cu p.7, păstrând caracterul memorialistic,
abandonându-se „asociațiilor spontane și capriciilor memoriei afective ” (p.20). Radu Ciobanu
apreciază însă „valoarea documentară, expresivitatea involuntară... și un savuros simț al
umorului”, reînviind„ cu o surprinzătoare pregnanță personaje, întâmplări și atmosfera unei lumi
apuse ” (p. 21).
„Ghiveciul călugăresc” conține informații despre „stipendium Franz Iosif ”, despre
ajutorul dat studentului de la societatea culturală a bucovinenilor. Cu mândria de a-și fi ajutat și el
conaționalii pe care i-a și nominalizat, care „au luptat cu sărăcia”, le-a oferit găzduire, dar a reușit și
să intermedieze masă gratuită la prânz, i-a amintit în memorii „pentru ca să vadă domnii noștri
studenți bursieri de azi cum s-au ridicat din necaz tânări vrednici, români buni și oameni de omenie”
(p. 26). Interesante sunt și detaliile călătoriei la Cernăuți în 1911 și greutățile financiare pe care le-a
avut acolo, fiind ajutat de românii generoși. Deși unele informații sunt din perioada vieneză, autorul
memoriilor nu respectă totdeauna cronologia și amintește de postul de profesor seminarial, de
hirotonirea sa ca diacon, apoi de postul de profesor militar de catihet la școlile militare din Austria,
cu sediul la Viena. Aflăm dificultățile drumurilor, dar și frumusețile călătoriilor, mai ales că avea
timp și de teatru și operă. A fost perioada de culturalizare, când a admirat actori și soliști de mare
talent, când a fost și membru activ în corul unei societăți culturale, de care își amintește cu nostalgie.
Personalități, precum Alexandu Emanoil Lahovary (ministrul României la Viena în 1906),
Excelența Franz Riger sau ministrul cultelor Spiru Haret au apreciat caracterul și solicitudinea lui
Virgil Ciobanu, care a contribuit cu liste de documente pentru „AnuaruI Institutului de Istorie din
Cluj”. Interesante sunt unele rezoluții puse de Iosif al II-lea pe jalbele românilor („La valahii din
Transillvania domnește mare întunecare în moravuri și religie, de aceea trebuie înființate școli
normale naționale” - p. 33).
Românii se întâlneau la cafeneaua „Arkaden”, dar aflăm informații și de cinstirea de după
înmormântarea lui Lueger. Tânărul Ciobanu le-a spus românilor să povestească acasă că, deși cei
din Viena trăiesc într-o „mare de străini”, sunt uniți, cum ar trebui să fie și cei din țară „pentru ca
tăria neamului să nu se nimicească” (p. 35).
Interesante sunt detaliile despre viața și preocupările culturale ale lui Sterie N. Ciurcu „om
cumsecade, român bun, om de inimă” (p. 38), ale cărui fiice au fost ajutate de avocatul Mihu din
Orăștie, recunoscător pentru ajutorul pe care i l-a dat cândva tatăl lor. Despre George Moroianu, de
la Legația Română din Viena, autorul are numai cuvinte de laudă pentru generozitatea lui, precum și

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 73