Page 72 - Vox_Libri_1_2025

Pagina bibliofilului

Atent la amănunte, autorul ne prezintă câte o auto-descriere de personaj ori o descriere din
interior a unei istorii personale prin care ne „agață” în cronica Castrului Micia cel din lumina
vremurilor sale de tare demult. O face atent, profesionist și tenace. Dar și cu o gingășie remarcabilă
asupra poveștii ca atare. Recunosc că m-a prins. Că m-am îmbufnat când s-au terminat paginile de
un excelent ton jurnalistic, atent construite și veridice.
Cel puțin Domina de la Măgura Uroiului ar putea fi prinsă în clemele unei antologii
palatine fără nicio teamă.
Peste salopeta arheologului muncitor o togă de învățător inteligent. Textului literar ca atare
i se atașează de fiecare dată o Fișă de Obiect, și i se propune o bibliografie minimală a scriiturii. Un
scurt manual de școală la Micia? Mai degrabă un soi de catehism arheologic inteligent și formulat
după regulile pedagogiei omului care știe să-și crească pruncul și care înțelege că
interdisciplinaritatea nu e un moft formulat de pedagogi ca să ne încurce. Iconologia lucrării e
măsura profesionalismului unui scriitor muzeograf și arheolog. Te poartă dinaintea unor vestigii pe
care altfel, în grabă, poate nici nu le-ai zări.
Pentru exemplificare mi-ar fi simplu să vă atrag atenția asupra descrierii Măgurii Uroiului
pe lângă care trecem în viteză, mai ales că avem autostradă, dar nici nu bănuim în ce mod piatra
acesteia a schimbat istoria unui colț de Imperiu Roman pentru a deveni axa unei culturi din care ne
tragem seva.
Închid cartea și recunosc: aștept următoarele povești!

Măgura Uroiului

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 70