Page 80 - VoxLibri70

ale angajării tineretului în munci voluntare, dar și promiscuitatea și minciuna născute din
sărăcie si ignorantă, care accentuează diferentele dintre oameni în orice societate.
Realist e redat Infernul bombardamentelor, care au distrus orașul, a ras casa
Crăinicenilor din vecini, sala Globus, unde Dora și-a găsit sfârșitul, participând la vernisajul
celei de-a cincea expoziții personale. Distrugerile din casa Candrea și ruinele orașului anunțau
că „totul pornise spre destrămare”(p. 418).
Aspecte explicative complementare firului epic sunt narate de Roxana, de Tăvi sau de
Răzvan, evocând episoade rememorate sau trăite în prezentul istonc, redând momente ale
luptei partizanilor în munți, ale ajutorului primit de la localnici. Discontinuitățile, digresiunile
si reflecțiile se constituie într-un colaj care deschide calea cunoașterii labirintului în care se
depărtează sau se regăsesc personajele.
In noul regim, Tăvi ajunsese deputat și în comisiile de naționalizare, însă tatăl său îl
considera trădător, în opoziție cu categoria celor afectați de schimbările dificile pentru situația
lor socială și materială anterioară. In conacul nou de la Runc funcționa, după schimbarea
regimului, un cămin pentru bătrâni, iar bunicul Coriolan, pe patul morții, le mărturisește
băieților că, sub nucul mare din curte, el îngropase caseta cu cocoșei, care să le asigure
urmașilor supraviețuirea în condițiile noului regim. Mentalitatea din trecutul clanului e tarată
de schimbările survenite, iar exmatriculările si sancțiunile nasc neliniști.
In retrospectivele aventurilor sale, Alexandru, „fanfaronul inconsecvent și laș”, îl
considera pe tatăl său că a fost „ un vulpoi care a știut să se învârtească. A fost împotriva lui
Carol, împotriva noastră, împotriva nemților și a comuniștilor deopotrivă... Doar comuniștii
i-au luat averea, dar cu asta abia l-au scăpat de griji” (p. 261).
Discutând cu prietenul său Eliade despre tabloul finalizat, Tiberiu, amintindu-și de
altruismul Roxanei, de care divorțase în momente de derută afectivă, a concluzionat că:
„întotdeauna vor exista cei care au și cei care n-au. Cei care dispun și cei care se supun. Cei care
trag și cei care sunt trași” (p. 3 54).
Și în acest roman, Radu Ciobanu își confirmă disponibilitățile descriptive (natura
accentuând starea sufletească a personajelor) și reflexive (care topesc trăiri și sentimente
confruntate cu neașteptatele schimbări).
Titlul romanului trimite la personajul legendar din Dialogurile lui Platon, care
sugerează aspirația spre împlinire, deși treptele pe care urcăm în vârtejurile istoriei par să
sugereze ceva mult mai profund, care ține de firea umană. Sunt scările înțelegerii, sunt etapele
clarificărilor care vin cu vârsta și cu experiențele de viață ale fiecărui om prins și surprins în
rotirea caleidoscopică a vremurilor, fiindcă, după cum afirma Stolnicul Cantacuzino: „Toate
câte se află pe lume au și aceste trei stăpene: urcarea, starea, coborârea”, adevăruri pe care
scriitorul Radu Ciobanu le punctează în toate romanele Domniei Sale, inclusiv la cei 88 de ani
în care este tot un apreciat condeier, căruia îi dorim sănătate și mulți ani rodnici.

Vox 1 (70) - 2024