Page 37 - VoxLibri nr.1 (78), 2026
P. 37
Din agenda bibliotecii
IOAN SEBASTIAN BARA
Întâlnirea cu Em inescu
e ani buni, Deva, Liceul Tehnologic
ziua de 15 Energetic „Dragom ir
ianuarie, ziua Hurmuzescu” Deva.
de
® naştere a lui M ihai M arele nostru
Em inescu, Ziua Culturii poet, stea călăuzitoare a
Naţionale, este serbată cu culturii noastre, a fost
preţuire, respect şi neuitare de omagiat de această dată
către Biblioteca Judeţeană p r i n t r - o s u i t ă de
„ O v id D e n s u s i a n u ” manifestări culturale.
H u n ed o ara - D eva, cu De Ziua Culturii
sprijinul Consiliului Judeţean Naţionale, ne-am întâlnit toţi
Hunedoara şi în parteneriat cu cei care îl iubim pe Eminescu
Colegiul Naţional „Decebal” şi îi păstrăm în minte şi în
D eva, C olegiul N aţio n al inimi creaţia la statuia sa din
Pedagogic „Regina M aria” Parcul Municipal „Cetate” din
D e v a , C o le g iu l T e h n ic Deva. Ca de obicei, ne-am
„Transilvania” Deva, Liceul cu pregătit aşa cum se cuvine, aşa
Program Sportiv „Cetate” Deva, cum merită am intirea lui
Liceul de Arte „Sigismund Mihai Eminescu şi am oferit
To d u ţ ă ” De v a , Li c e u l momente speciale străbătute
Tehnologic „Grigore Moisil” de fiorul unic pe care ni-l
V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6
3 5

