Page 101 - VoxLibri nr.1 (78), 2026
P. 101

Scriitori hunedoreni



       şi a Binelui, Frumosului, Unităţii etc.”
              O altă particularitate relevată de eseist este faptul că „elemente aparent nesemnificative
       prilejuiesc transcendenţa, trecerea de la real la ireal, de la prozaic la miraculos, de la posibil la
       imposibil.  (...)  Încă de  la debutul  său  editorial  cu  volumul  Omul de Piatră  (1998),  valenţele
       istorice, mitice, de fantastic se întrepătrund, prezente în viaţa de zi cu zi a personajelor.”
              Analizând  „Dimensiunea umană.  Tipologia personajelor”,  Ladislau  Daradici  remarcă:
       „Incontestabil, elementul esenţial al prozelor lui loan Dan Bălan este Omul, atât în povestiri, cât şi
       în romanul Constelaţia Kogayon (...) În prim plan se află, desigur, momârlanii, numiţi şi jieţeni,
       considerându-se demni urmaşi ai dacilor, urmând minerii (localnici sau veniţi din alte zone). ( . )
       există şi o simbolistică bine conturată a numelor.”
              Dar,  consideră eseistul,  alături de  dimensiunea umană,  esenţială în proza lui loan Dan
       Bălan este şi cea naturistă: „fără dimensiunea umană şi cea naturistă, proza lui loan Dan Bălan ar fi
       de neimaginat. (...) Există o nevoie permanentă a naratorului / personajelor de a fi în contact cu
       natura, de a se cuprinde în ea (...)  Faptul că fenomenele naturale intensifică dramatismul naraţiunii
       e o constantă a prozelor lui loan Dan Bălan. (...) Descrierile îl impun pe loan Dan Bălan drept un
       artist  al  peisajului.  (...)  Există  o  anumită plasticitate  a  descrierii,  un  dinamism  ”.  După  cum
       consideră  eseistul,   „Chemarea  muntelui  versus  glasul  adâncurilor”  reprezintă  cele  două
       coordonate esenţiale ale prozelor lui loan Dan Bălan. „Proza lui loan Dan Bălan este un univers al
       contrastelor. Pe de-o parte se află spaţiul montan, cel al oierilor, dar şi iubitorilor de înalt, o lume cu
       tradiţii, credinţe şi îndeletniciri străvechi, dar şi reguli stricte, păstrate până astăzi, pe de altă parte
       situându-se lumea subterană a galeriilor miniere din Depresiunea Petroşani”. Iubirea pentru munte
       este transmisă în roman printr-un alter ego al scriitorului, observă Ladislau Daradici : „Ioan Dan
       Bălan îşi  „revarsă” iubirea pentru  Munte în  Milu,  personajul  romanului  Constelaţia Kogayon,
       suflet croit după asemănarea propriului său suflet.”
              Eseistul observă o diferenţă de fond în structura prozelor, după zona de inspiraţie:  „Spre
       deosebire de prozele montane, realiste, dure, relatând întâmplări năprasnice, cele urbane tind spre
       filozofie,  analiză  psihologică,  relevând  diversitatea  şi  complexitatea  naturii  umane,  iubirea
       ocupând un loc central (manifestări intelectualizate ale poeticului despre simplitatea şi misterul
       existenţial, căutarea magicului, a iubirii).”
              Nu se putea să nu ajungă sub lupa eseistului problematica iubirii în prozele lui loan Dan
       Bălan: „Dimensiunea erotică (Sub zodia dragostei)” :  „În prozele lui loan Dan Bălan dragostea e
       iminentă, năucitoare, ca un fenomen al naturii, un pojar care pune stăpânire pe trup şi suflet. ( . )
       Ioan Dan Bălan e un poet al iubirii,  scenele de dragoste  sunt pătimaşe, pline de  sensibilitate  şi
       frumuseţe. Iubirea e arzătoare în prozele montane, neîntinată, divină şi primordială în acelaşi timp,
       ca un fenomen al naturii, năvalnică, mistuitoare, jar fără fum. La munte, dragostea e iniţiere, ardere,
       revelaţie, o dimensiune a însăşi naturii. (...) Una din cele mai frumoase povestiri de dragoste este
       Lia”.  ’
              Pentru înţelegerea universului prozelor lui loan Dan Bălan, eseistul analizează ponderea
       elementelor primordiale, în primul rând apa şi focul . „Chiar şi în proză, loan Dan Bălan e un poet al
       apei, fie că este vorba de Apa Cerurilor (cea care se adună în căldări şi văi din ploi şi zăpadă), fie de
       apa vie, cea dătătoare de viaţă, a izvoarelor, pâraielor, râurilor (...) Simbol al vieţii, al regenerării,
       dar şi al purificării, apa, element primordial, apare chiar mai frecvent în proza scriitorului decât
       opusul său, focul (...) Dar poate cel mai frecvent, cel mai frumos motiv legat de apă în romanul şi
       povestirile  montane  este  cel  al  izvorului;  nu  mai  există  o  asemenea preocupare,  o  asemenea

       V o x   L i b r i ,   N r .   1  ( 7 8 )   -   2 0 2 6  99
   96   97   98   99   100   101   102   103   104