Page 102 - Revista VoxLibri nr. 77

Tradiții, obiceiuri

peste vârsta de un an, după ce umbla de-a bușilea pe
vatra conii (bucătăriei), încercând să se agațe de tot ce
întâlnea în cale, era luat de mamă de subsuori și așezat
cu grijă în scaun. În scaun primea drept ocupație o
morișcă din lemn făcută de tatăl copilului, uneori un
ciocănel din lemn sau o lingură, poate o păpușă de
zdrențe, sau un simplu tuleu de porumb. Iar dacă
scâncea de foame, pănă să aibă timp mama să vadă de
prunc, îi punea în față un boț de mămăligă din care
acesta mușca cu poftă.
După ce toți ai casei erau mâncați și plecați cu
treburi care încotro, după puteri, mama se pregătea să
sape grădinuța cu ceapă, cartofi și alte legume. Cel mic o
însoțea, hotărât să descopere lumea: gusta pământul,
iarba, gâzele și tot ce întâlnea în jurul său pornea spre
gura-i lacomă, cu rolul de laborator de analize. Și atunci
mama iar îl lua și-l punea în scaunul așezat la umbra
unui măr sau nuc aflat în apropierea straturilor. De acolo
privea jocul norilor și dansul frunzelor în bătaia
vântului, îmbătându-se de cântecul greierilor și al
mierlei, de aroma fânului în floare.
Apoi venea amiaza, vacile de curând fătate
trebuiau mulse iar. Cel mic era așezat din nou în scaunul
pus la ușa grajdului, de unde urmărea curios salturile
vițelului de curând fătat și privirea galeșă și drăgăstoasă
cu care-și înconjura Joiana odrasla. Obosit, aproape că
ațipea acolo în scaun, în cântecul țârâit al laptelui ce
curgea în șuștar, trimițându-și până la el aroma caldă și
dulce.
După somnul de amiază îl mai luau frații mai
mari în grijă și la joacă, dar seara, când mama pregătea
cina sau începea să toarcă, scaunul devenea iar de
neprețuit. Tot în scaun stătea cel mic și pe marginea
pârâului, până mama limpezea țoalele scoase din pârlău.
De aceea, pentru femeile din veacul trecut, acest
scaun pentru copii le-a fost de un mare, mare ajutor,
deși, poate că cei mici nu au fost tot atât de încântați de
existența lui.

Vox Libri, Nr. 4(77) - 2025 100