Page 100 - Revista VoxLibri nr. 77

Scriitori hunedoreni

Anglia. Acum găsește timpul drumului spre biserica unde-l cunoaște pe tânărul pastor Nicu
Manole. Din discuția cu acesta, se rețin similitudinile evenimentelor biblice cu vremurile de acum,
vremuri dominate de părerologi și de formatori de opinie, falși prooroci (sic!) ai zilelor noastre,
lansatori de fake și breakings news. Ipostaza cronicarului este dublată de cea a donatorului de carte,
ajutându-l pe preotul Nicolae Popa să adune cărți pentru cei din Moldova, de prin închisori care au
nevoie să citească, să nu se piardă... Fenomenul ruperii de sine este dureros trăit și de cei ce aleg să
trăiască în alte țări. Adaptarea la cutume și valori străine este dificilă, iar supraviețuirea devine
rațiune de a fi, renunțând la rădăcini și suflet. Dimensiunea acestei triste experiențe nu ar avea
nevoie de exemple, dar preotul o exemplifică totuși, folosind jurnalul unui alt preot, Florin Dragu.
Tot donator este și pentru profesorul Dragu a cărui misiune este să ducă oamenilor din
penitenciare... ceva cărți, în speranța că poate se schimbă și ei, mai văd altfel viața. A treia ipostază,
cea a posesorului de carte, este valorificată de edilul-șef al urbei. Ca invitat al acestuia, participă la
petrecerea de la o cabană selectă..., a primarului, observând că pandemia este doar pentru oameni
obișnuiți.
Cei cu bani mulți, politicienii și patronii, nu se supun regulilor sanitare comune. Pentru
investitorul Arthur Snow care aduce și fonduri europene, i se cere și acceptă să organizeze o
expoziție despre Valea Albă, adunând cărți și istorii locale, inclusiv ziare vechi..., căci puțină
cultură nu strică. Reușită ca implicare și organizare, apreciată și de primar, pagina de cultură,
începută sub bune auspicii, a fost compromisă de acțiunea unor tineri activiști de mediu care, în
timp ce strigă și cer să se scrie pe calculator..., căci cărțile ne omoară natura..., aruncă cu vopsea și
distrug cărți, tablouri, fotografii, obiecte de artă populară, broderii, costume țărănești..., toate
însemne ale culturii și identității locale. Ultima ipostază este aceea a vânzătorului de carte într-o
librărie, cu un raion de anticariat. În această afacere intră la sugestia Laurei, vecina iubită și
amatoare de artă, care-i închiriază un spațiu potrivit în Cluj-Napoca. Viața universitară înseamnă și
tineri cu sinceră nevoie de carte, iar Pavel Bucur trăiește satisfacția de a le fi util măcar cu o
informație. Veselul librar și anticar devine trist când Garda Financiară îl amendează, deoarece face
evaziune fiscală!, neputând dovedi proveniența cărților sale.
Traficantul de cărți este o carte inspirată din realitatea contemporană, Valea Albă fiind
toposul simbol al oricărei localități românești. Ideea care-i asigură unitate este aceea a cărții, văzută
ca sursă de informație, bază a culturii, suport al relațiilor interumane și antidot împotriva
singurătății. Folosind perspectiva narativă homodiegetică, Constantin Stancu transmite din
cunoștințele sale impresionante prin deschiderea spre domenii atât de variate, de la istorie la religie,
de la educație la cultură, de la viața literară la cea școlară etc. Fluența stilului e asigurată și de
absența ostentației, autorul prezintă și invită cititorul să descopere un univers, fără obligația de a-i
accepta părerile. Un alt element, marcă a stilului său, este arta portretului. Printre altele, se rețin
Mimi, fata bătrână care știa tot ce mișcă în Valea Albă, pastorul tânăr, cu pulover bleumarin și blugi,
cu o privire ageră..., preotul ortodox cu costum obișnuit, gri, cămașă albă..., ochii săi erau
expresivi... și primarul, Aristotel Albu, cu mustăcioară..., costum impecabil, ținută de diplomat...,
cravată colorată, mov... Aceste linii, trase cu siguranță și talent, fixează personajele ce susțin
acțiunea celor XIX capitole în incipitul cărora se află un fragment de până la 10 rânduri din text.
Cunoscută, această tehnică romanescă incită cititorul și, în plus, recomandă spre lectură această
carte atât de interesantă.

Vox Libri, Nr. 4(77) - 2025 98