Page 35 - Vox_Libri_1_2025
P. 35
Pagina bibliofilului
cunoscut: Sigmund Freud.
Adunate între coperțile cărții, povești frumoase încântă prin talentul cu care au fost relatate.
Autorul mai găsește resurse și pentru Un post-scriptum modern (p. 303-310) unde ne introduce în
intimitatea casei lui Shakespeare din Stratford-upon-Avon. Iar mai apoi, deschide ,,fereastra” prin
care putem să întrevedem urmele arheologice ale unor femei care au însoțit armata lui Bonaparte în
Rusia, ale unor combatanți din prima conflagrație mondială sau ale deținuților din lagărele de
concentrare.
Iar la final avem parte de o Concluzie (p. 311-314), unde autorul ne mai introduce puțin în
,,bucătăria” personală, acolo unde a fost ,,preparată” cartea. Iar ca remarcă și îndemn, la final,
evidențiază faptul că odată început și după ce subiectul devine palpitant, studiul continuă pe această
temă și pe oricare alta ne-am propune să o abordăm. Și chiar mai mult ,,Ceea ce citim și ce scriem
structurează întotdeauna realitatea, ca în Povestea fără sfârșit.” (p. 312). Iar eu aș completa că nu
numai ce citim și scriem, ci și ce cercetăm în feluri diferite ne motivează să continuăm să ne
documentăm în legătură cu subiectul ales. Iubirea, așa cum reiese din cartea lui Cătălin Pavel, este o
temă palpitantă, iar arheologia oferă multe perspective din care să fie chiar studiată. Dar pentru
oricare dintre noi se poate găsi un subiect tot atât de incitant pe care merită să îl studiem și să îl
împărtășim tuturor.
Revenind la tema volumului prezentat, să mai consemnăm, chiar și în treacăt, că pentru cei
care doresc să aprofundeze subiectul, sau chiar materia fiecărui capitol în parte, autorul a selectat o
Bibliografie (p. 315-322).
Volumul a fost redactat dezinvolt, vădește o experiență livrescă pe măsura maturității
științifice, didactice și literare a autorului. În multe dintre pasajele cărții surprindem un umor fin,
îmbinat cu seriozitatea abordării. Titlurile alese, atât pentru volum cât și pentru capitole, sunt foarte
bine formulate. Parcă au fost toate extrase dintr-o campanie de marketing profesionistă. Iar
metaforele alese surprind cu claritate subiectul fiecărei secvențe a ,,poveștii” narate cu har.
Cartea este dedicată ,,Colegilor și prietenilor mei de pe șantierele arheologice din
România”, iar din acest unghi cred că reprezintă un model de urmat pentru toți cei care trudesc în
această breaslă. Fie ca tot mai multe astfel de lucrări, dedicate unui public cât mai larg, să apară în
librării și biblioteci și ca ele să facă rezultatele cercetărilor arheologice mai accesibile și mai
atrăgătoare pentru cât mai mulți cititori.
Cătălin Pavel, Atheologia iubirii de la Neanderthal la Taj Mahal, București, Editura Humnanitas, 2023.
Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 33