Page 100 - Vox_Libri_1_2025

Tradiții, obiceiuri

lexicul tradiţional al latinităţii bizantine.” (din articolul Ribița-Bionia Transilvaniei, acad. Sorin
Dumitrescu).
Arhanghelul Mihail, pictat în altarul bisericii de la Ribița în urmă cu mai bine de 600 de ani,

este considerat de către specialiști unul dintre cei mai frumoși arhangheli din iconografia bizantină,
o adevărată capodoperă. Din păcate, numele genialului artist nu a ajuns până la noi. Din smerenie, la
vremea aceea, pictorii nici nu-și puneau numele pe ceea ce pictau/zugrăveau. Dacă totuși a făcut-o,
semnătura sa probabil că a fost pe una dintre numeroasele bucăți de tencuială astăzi lipsă. Haideți ca
împreună să ne punem în pielea acelui artist de acum șase veacuri și să încercăm să înțelegem cum a
luat ființă chipul Arhanghelului Mihail de la Ribița. Ca un omagiu adus acestui artist necunoscut!
Lucram repede, repede, pentru că știam ce am de făcut și palpitam de nerăbdare să văd
prinzând viață imaginile care-mi defilau prin minte.
Din nisip, var și puțină pleavă am pregătit tencuiala peretelui, pe care italienii o numesc
arricio, apoi am trasat o schiță sumară în cărbune, iar după aceea, cu mână sigură, neșovăitoare,
cu penelul îmbibat în sinope, un colorant mineral, am desenat conturul primului înger din stânga
altarului, având mereu în minte imaginea ei, a jupâniței Ana, cu chipul ușor aplecat, cu o ușoară
umbră de tristețe, de zâmbet, de șovăială, de sfiiciune, de inteligență și puritate. Toate înscrise pe
același chip cu adevărat angelic.
Mâna îmi alerga repede și sigur desenând chipul care de fapt îmi bântuia gândurile de ceva
vreme… Conform erminiilor și canoanelor bizantine, îngerii trebuiau să fie asexuați și toți sfinții cu
o notă marcantă de imaterial, adică fără carnație. Îngerul meu va fi doar din aer și duh și totuși,
atât de … drag mie, atât de uman…
Desenasem un oval prelung, o frunte triunghiulară, înaltă, încadrată de bucle simetrice de
o parte și de cealaltă, aranjate regulat. Apoi îi pusesem o bentiță aurie, înălțată la mijlocul capului,
prinsă printr-un nod la ceafă, din care se revărsau în bucle bogate pe spate și pe umărul drept
cosițele castanii cu irizări roșcate și aurii ale arhanghelului. Urmaseră sprâncenele groase,
puternic arcuite de la care pornea un nas drept, fin, cu nări delicate. Ochii i-am făcut mari,
migdalați, trași puternic spre tâmple, ochi de codană cu altițe. Ei aveau contururi pronunțate ce
aminteau iarăși de genele stufoase și întunecate ale jupâniței Ana, care-i lăsau umbre albăstrii pe
obrajii fragezi, atunci când își pleca pleoapele. Irisul de culoarea alunei cu străluciri aurii aducea
îngerului meu o notă de spiritualitate, de ființă celestă, ce se detașează net de tot ceea ce este
pământesc, de materie, așa cum îi stă bine unei făpturi lipsite de trup.
Și pentru a-i face ochii și mai expresivi, dar și pentru a aduce odată cu îngerul și lumina
slavei lui Dumnezeu, lumina Raiului din care tocmai cobora, în dreapta irisului fiecărui ochi, am
picurat un strop de vopsea albă.
I-am făcut îngerului o gură mică, din două linii: linia de sus, abia vălurită la mijloc, iar la
capete ușor trasă în sus, a zâmbet. Linia de jos, un mic arc de cerc. Cele două linii închipuie
împreună o gură plată, lipsită de senzualitate și totuși, atât de frumoasă, încât atrage privirile.
Întregul chip l-am așezat pe un gât prelung, trasat printr-o linie curbă, ce dublează
oarecum linia rotundă a bărbiei.
Umerii i-am învelit într-un brocart greu, ocru cu model de careuri brun-roșcate. Rândul de
sus al țesăturii l-am decorat cu două șiruri de perle albe. Din această țesătură ce înconjoară

3. Invocarea Duhului Sfânt de către preot pentru transformarea pâinii și vinului de pe masa altarului în trupul și sângele
Domnului Iisus Hristos.

Vox Libri, Nr. 1 (74) - 2025 98