Page 84 - Drumul_socialismului_1972_07
        P. 84
     (Urmare din pagina a 3-a)   vor  fi  cuprinşi  reprezentanţi   reprezintă  o  sursă  importantă   valoroase  din  perimetrul  con  pentru  centrele  civice,  zonele   dlncl Implicaţii în întreaga ac
                                     ai  cetăţenilor,  aleşi  în  cadrul   de  recrutare  a  forţei  de  mun  struibil al oraşelor şi din ime  de  locuinţe  şi  zonele  de  pro  tivitate  economică  şl  socială,
       consiliile   populare   asupra   adunărilor  generale  pe  cir  că  necesară  întreprinderilor   diata  lor  vecinătate  —  păduri,   ducţie  ale  viitoarelor  centre   asupra modului de viaţă al ţă  Un frumos succes
       principalelor  probleme  si  ac  cumscripţii,  cartiere,  mari  în  din  oraşe  şi,  totodată,  consti  lacuri,  parcuri,  dealuri  —  ca  economice  şi  sociale  cu  ca  rănimii,  este  necesar  ca  orga
       ţiuni  de  sistematizare.  Pre  treprinderi  şi  instituţii  social-   tuie  o  puternică  bază  de  a-   re  au  un  rol  important  pen  racter  urban,  precum  şi  ale   nele  şi  organizaţiile  de  par
       sa  centrală  şi  locală,  radioul   culturale.             provizionare  cu  produse  agro-   tru  menţinerea  microclimatu  celorlalte  localităţi  rurale  ca  tid,  consiliile  populare,  minis  pentru tenismanii români
       şi  televiziunea  vor  populariza                           aliraenjare.                  lui  şi  în  determinarea  unui   re  urmează  să  primească  in  terele,  celelalte  organe  centra
       şi  susţine  activitatea  de  sis  Organele  şi  organizaţiile  de   In  cadrul  lucrărilor  de  sis  specific  propriu  fiecărei  lo  vestiţii în anii următori.  le  să  sprijine  şi  să  depună   MOSCOVA  22  (Agerpres).   Astăzi,  cu  începere  de  la
       tematizare,  prezentînd  pe  larg   partid  şi  obşteşti  trebuie  să   tematizare  se  va  avea  în  ve  calităţi in parte, constituind în          toate  eforturile  pentru  înfăp  —  Ziua  a  doua  a  meciului   ora  14,30  (12,30  ora  locală),
                                     ia  toate  măsurile  pentru  asi
                                                                                                                                            *
       propunerile  cetăţenilor  şi  di  gurarea  unei  participări  efec  dere  dezvoltarea  unor  insti  acelaşi  timp  locuri  de  odihnă   Ţinînd  seama  de  importanţa   tuirea acestui vast program de   dintre  echipele  de  tenis  ale   se  vor  disputa  ultimele  două
       feritele  aspecte  ale  sistemati                          tuţii  social-culturale  din  ora                                                        transformare şi ridicare a gra  României şi U.R.S.S., contînd   partide  de  simplu  t  Ion  Ţiri
       zării  teritoriului,  a  oraşelor   tive  a  maselor  de  cetăţeni  la   şe  (şcoli,  spitale,  policlinici   şi recreere pentru populaţie.  acţiunii  de  sistematizare  şi   dului  de  civilizaţie  a  satului   ca  finală  a  zonei  europene   ac va juca cu Aleksandr Me
                                                                                                                                modernizare  a  reţelei  de  loca
       şi  satelor.  In  comisiile  de  sis  întreaga  activitate  de  siste  şi  altele)  şi  a  unor  servicii   15.  —  In  vederea  realizării                                         (grupa  A)  a  „Cupei  Davis",   treveli,  iar  Ilie  Năstase  îl  va
       tematizare  judeţene,  munici  matizare  a  comunelor  şi  ora  care  să  poată  fi  folosite  şi   sarcinilor  legate  de  sistemati  lităţi rurale, acţiune cu a-  românesc.     a programat, la Tbilisi, parti  întîlni  pe  Teimuraz  Kakulia.
                                                                                                                                                                                                                                     ★
       pale, orăşeneşti şi comunale  şelor.                        de locuitorii din această zonă.  zarea  oraşelor,  comitetele  exe                                                       da de dublu. Numeroşi spec   VIENA  22  (Agerpres).  —
                                                                                                 cutive  ale  consiliilor  populare
                                                                                                                                                                                             tatori  prezenţi  în  tribune  au
                                                                                                                                                                       I
                                                                     Totodată,  va  trebui  să  se  a-   trebuie să asigure, pînă la fine  CAPITOLUL V                                      răsplătit  cu  aplauze  disputa,   La Graz (Austria) s-au înche
            C A P I T O L U L                     1 1              corde   o   atenţie   deosebită   le  anului  1973,  reactualizarea                                                       de o bună valoare tehnică, o-   iat  preliminariile  celui  dc-al
                                                                   organizării
                                                                                legăturilor
                                                                                           de
                                                                                                 schiţelor de sistematizare a ju
                                                                                                                                                                                             ferită  de  perechile  Ilie  Năs-
                                                                   transport,  în  vederea  depla  deţelor,  municipiilor  şl  oraşe                                                       lase — Ion Ţiriac şi Aleksandr   19-lea  campionat  mondial  u-
                                                                                                                                                                                                                         nfversitar  de  şah  pe  echipe.
                                                                   sării  lesnicioase  a  locuitorilor   lor, ţinînd seama de investiţiile   Măsuri organizatorice                           Metreveli —  Serghei Lihaciov.   Pentru  turneul  final  (locurile
            Sistematizarea oraşelor                                între  oraşe  şi  localităţile  în  ce  sînt  prevăzute  a  se  reali                                                   Partida, considerată de speci  1-10) s-au calificat următoare
                                                                   vecinate.
                                                                     Toate  acestea  vor  contribui   za în acest cincinal, precum şi   Peniru  aplicarea  în  practică   populare  orăşeneşti  şi  comu  alişti ca decisivă pentru cali  le selecţionate : Ungaria, Cu
                                                                                                 de  propunerile  peniru  cinci
                                                                                                                                                                                                                         ba, U.R.S.S., România, R.P. a
                                                                                                                                                                                              ficarea  în  faza  următoare  a
         1. — Dezvoltarea continuă a   cial-culturale  ale  întreprinde
       oraşelor, amplificarea procesu  rilor  industriale  —  creşe,  gră  la   îmbunătăţirea   condiţiilor   nalul viitor.   a  directivelor  Conferinţei  Na  nale.  Acestea  vor  hotărî  de   competiţiei, s-a încheiat cu un   Germaniei,  S.U.A.,  Anglia,
       lui  de  urbanizare  fac  necesa  diniţe,  cluburi  şi  altele  —  a-   de  viaţă  ale  populaţiei  din  în  Comitetele   executive   ale   ţionale  în  domeniul  sistemati  sine  stătător,  cu  consultarea   frumos  succes  pentru  tenis  Bulgaria,  Israel  şi  Danemar
       ră  desfăşurarea  unei  susţinu  cestea  vor  fi  amplasate  în  ca  treaga  zonă  şi,  ceea  ce  este   consiliilor  populare  si  ceilalţi   zării,  se  vor  lua  următoarele   populaţiei,  asupra  modului  de   manii  români,  învingători  în   ca.
       te  activităţi  de  sistematizare   drul  zonelor  de  locuit  din  i-   deosebit  de  important,  la  sta  coordonatori  de  investiţii  în   măsuri :  utilizare  a  fondurilor  de  care   trei seturi, cu 6—2,   6—4,  Echipa României s-a clasat
       a  localităţilor  urbane,  care  să   mediata  apropiere  a  unităţi  bilizarea  în  localităţile  în  anumite  zone  industriale  au   1.  —  Pe  baza  directivelor   dispun.      6—3.                       pe  locul doi (cu 11,5 puncte)
       permită  determinarea  profilu  lor  respective.  In  felul  aces  conjurătoare   a   muncitorilor   obligaţia  ca,  în  termen  de  un   Conferinţei  Naţionale  se  va  e-   7. —  Consiliile  populare  ju  După  două  zile  de  între  in grupa a IV-a, după selecţi
       lui  social-economic  al  fiecă  ta,   clădirile   social-culturale   care lucrează la oraşe. v  an,  să  asigure  elaborarea  de  labora,  pînă  la  sfîrşitul  anului   deţene  vor  îndruma,  coordo  ceri,  scorul  este  favorabil  cu   onata  K.P.  a  Germaniei  care
       rui  oraş,  amplasarea  raţională   ale  întreprinderilor  vor  fi  mai   14. — Pentru protejarea me  taliilor  de  sistematizare  a  a-   1972,  „Programul  naţional  de   na  şi  controla  activitatea  con  2—1 echipei României.  a totalizat 16,5 puncte.
       a  unităţilor  productive,  a con  intens  utilizate,  întrucît  de   diului  ambiant,  toate  unităţi  cestor zone. Răspunderea pen  sistematizare  a  teritoriului  şl   siliilor  populare  orăşeneşti  şi
       strucţiilor  de  locuinţe  şi  so-   ele  pot  beneficia  toţi  locuito  le  industriale  ale  căror  pro  tru  respectarea  riguroasă  a  a-   localităţilor  urbane  şi  rurale",   comunale,  în  aşa  fel  încît  lo
       cial-culturale,  dezvoltarea  lor   rii  cartierelor  unde  sînt  situa  cese  de  producţie  provoacă   cestor  detalii  revine  atît  co  care  va  fi  supus  spre  aproba  calităţile  să  se  dezvolte  în
       armonioasă,  în  strinsă  corela  te.                      nocivităţi  trebuie  să  ia  mă  mitetelor  executive  ale  con  re Marii Adunări Naţionale.  conformitate  cu  nevoile  şi  in
       re  cu  sistematizarea  teritoriu  Marile  întreprinderi  în  care   suri  hotărîtc  de  prevenire  şi   siliilor  populare,  cît  şi  titula  2. — i Pentru îndrumarea u-   teresele  fiecărei  unităţi  admi  Jirgu! de la Căina
       lui  înconjurător  şi  cu  dezvol  lucrează  multe  femei  îşi  vor   combatere  a  poluării  aerului,   rilor de investiţii  nitară  a  activităţii  de  sistema  nistrativ-teritoriale  în  parte,
       tarea  reţelei  generale  de  loca  amplasa creşele cit mai aproa  apei,  solului,  precum  şi  împo  Vor  trebui  elaborate  deta  tizare  se  va  constitui  „Comi  corelat  cu  planul  de  dezvolta
       lităţi,  asigurind  condiţii  cit   pe  de  sediu,  pentru  a  permi  triva  zgomotului,  prin  con  liile  de  sistematizare  pentru   sia  guvernamentală  do  siste  re  a  judeţului,  a  judeţelor  li  Azi,  pe  muntele  Găina,   Celor   prezenţi,   talentaţii
       mai bune de muncă şi de via  te  muncitoarelor-mame  să  se   struirea  instalaţiilor  necesare   toate  zonele  centrale  ale  ora  matizare",  care  va  funcţiona   mitrofe,  a  întregii  economii   arc  loc  tradiţionala  sărbă  artişti  amatori  din  judeţele
       tă pentru toţi locuitorii.    deplaseze  la  copiii  lor  fără  a   în  acest  scop,  prin  perfecţio  şelor  şi  pentru  marile  ansam  ca  organ  al  Consiliului  de  Mi  naţionale.  De  asemenea,  vor   toare  a  c.intccului,  jocului  şi   Alba.  Arad.  Bihor,  Cluj  şi
        2.  —  Trebuie  să  se  acţione  pierde timp.             narea  proceselor  tehnologice   bluri  de  locuinţe,  pe  clape,  în   niştri.  Din  comisie  vor  face   lua  măsuri  pentru  a  dezvolta   meşteşugului  popular,  cunos  Hunedoara  le  oferă  clipe  de
       ze  cu  toată  hotărîrea  pentru   8.  —  Organizarea  zonei  de   sau prin alte soluţii eficiente.  funcţie  de  importanţa  investi  parte  reprezentanţi  ai  minis  şi  îmbunătăţi  activitatea  com  cută  din  străbuni  sub  denu  plăcută  destindere,  de  mă
       utilizarea  cit  mai  completă  a   locuit  trebuie  să  se  facă  înfr-o   Consiliilor  populare  le  re  ţiilor  şi  de  perioada  de  reali  terelor  şi  ai  altor  organe  cen  partimentelor  de  sistematiza  mirea  de  Tîrgul  de  fete  de   iestrie şi talent.
       terenurilor din perimetrul con-   concepţie  modernă  de  siste  vine  sarcina  ca,  în  cadrul  ac  zare a acestora.  trale ale administraţiei de stat,   re  de  la  judeţe,  municipii,  o-   la  Găina.  Dacă  timpul  va  fi   Judeţul   nostru   participă
       struibil  al  oraşelor,  aceasta   matizare, cu blocuri astfel am  ţiunii  de  sistematizare,  să                      ai  Uniunii  Arhitecţilor,  Aca  raşe  şi  vor  asigura  specialiştii   frumos,  miile  de  oameni  din   cu  grupul  folcloric  din  Al-
       fiind  una  din  sarcinile  princi  plasate  încît  să  se  închege   dezvolte  spaţiile  plantate  şi   •k            demiei   Republicii   Socialiste   necesari la comune.         partea  locului  cărora  li  se   maş-Sălişte  care  aduce  pe
       pale  ale  sistematizării  urba  străzi  şi  bulevarde  precis  con  să  organizeze  cit  mai  bine   In ansamblul lor, toate aces  România,  Academiei  de  Ştiin  8. — Consiliile populare mu  vor  adăuga  numeroşi  turişti   scena  ridicată  in  aer  liber
       ne.                           turate.  Se  va  evita  astfel  si  traseele  de  circulaţie  a  auto  te  principii  şi  măsuri  vor  tre  ţe  Sociale  şi  Politice,  ai  insti  nicipale,  orăşeneşti  şi  comu  vor   impinzi   colinele   şi   strigarea  peste  sat,  dansuri,
                                     tuaţia  din  prezent  dintr-o  se
        Pornind  de  la  necesitatea  e-   rie  de  oraşe  în  care  blocurile   vehiculelor,  în  vederea  redu  bui să asigure o mai bună am  tutelor  de  cercetări  şi  de  în-   nale  răspund  de  respectarea   pantele  de  unde  li  se  va   cintece  din  partea  locului;
       conomisirii  terenului,  comite  au  fost  amplasate  neordonat   cerii  zgomotului  şi  a  poluării   plasare  a  unităţilor  producti  văţămînt,  arhitecţi,  sociologi,   întocmai  a  schiţelor  de  siste  formaţia  de  dansuri  de  la
                                                                   aerului.  In  acest  scop,  în  a-
       tele  executive  ale  consiliilor   faţă  de  arterele  de  circulaţie,                   ve  şi  a  zonelor  de  locuit  din   qeografi,  ingineri,  jurişti,  eco  matizare  şi,  în  acest  scop,  vor   dezvălui  ochilor  însetaţi  ne  Zdrapţi;  taraful  şi  soliştii
       populare  vor  reanaliza,  în  ter  cu spatii mari între ele.  numite  zone  de  locuit  se  va   oraşe,  utilizarea  mai  deplină  a   nomişti, istorici şi alte cadre de   întări  controlul  exercitat  asu  bănuitele  frumuseţi  monta  de  la  Ribiţa  şi  tulnicăresele
                                                                   interzice  accesul  mijloacelor
       men  de  şase  luni,  actualele   Pe  arterele  principale  ale                           suprafeţei  construibile  şi  re  specialitate, precum şi un nu  pra  tuturor  organelor  de  stat   ne.              din Bulzeştii de Sus.
       perimetre  construibile  ale  o-   oraşului  şi  în  zonele  rezerva  de  transport  în  comun  şl  au  strîngerea  perimetrului  oraşe  măr de cetăţeni.  şi  obşteşti,  asupra  tuturor
       raşelor,  în  vederea  restrînge-   te  circulaţiei  intense  de  pie  toturismelor, stabilindu-se pen  lor,  eliminarea  cu  desăvîrşire   Comisia va îndruma şi coor  persoanelor  fizice  care  con
                                                                   tru  autovehicule  locuri  de
       rii  lor  la  strictul  necesar,  res-   toni  se  vor  construi  blocuri   parcare  in  afara  zonei  res  a  risipei  de  teren,  rezolvarea   dona întreaga activitate de sis  struiesc  pe  teritoriul  locali
       pectîndu-se cu rigurozitate re  de  locuinţe  cu  magazine  la   pective.                într-un  mod  mai  raţional  a   tematizare,  va  pregăti  proiectul   tăţii respective.
       glementărilor în vigoare.     parter.  In  felul  acesta,  se  va                                                       „Programului  naţional  de  sis  9.  —  Ministerele  şi  celelalte   TELEVIZIUNE
        3. — In scopul sporirii densi                               Totodată,  vor  trebui  să  fie   dezvoltării  în  perspectivă  a  lo                   organe  centrale  ale  adminis
                                     asigura  atît  mai  buna  deser  protejate elementele naturale  calităţilor urbane.      tematizare  a  teritoriului  şi  lo
       tăţii  construcţiilor  pe  unitatea   vire  a  locatarilor  din  blocu                                                 calităţilor  urbane  şi  rurale",   traţiei  de  stat  vor  întocmi
       de  suprafaţă  a  terenului,  atit   rile  respective,  cît  şi  o  ima                                                va  urmări  modul  de  aplicare   studii  de  dezvoltare  în  teri  DUMINICĂ, 23 IULIE        de   creaţie.   Transmisiune
                                                                                                                                                                                                                              directă dc Ia Constanţa;
       în  cadrul  zonelor  industriale   gine  arhitecturală  corespun  C A P I T O L U L                  I I I             a  acestuia  în  viaţă,  va  orien  toriu  a  ramurilor  economice                        21,05  Telecincmateca:  Menajeria
       cît  şi  în  cele  de  loruit,  se   zătoare  acestor  zone  de  mare                                                    ta  activitatea  de  elaborare  a   şi  a  reţelelor  de  dotări  social-   8,15Gimnastica pentru toţi;   de  sticlă.  După  piesa  lui
       impun amplasarea clădirilor                                                                                                                            culturale  de  care  răspund.  în   8,30Cravatele roşii;        Tennessee  Williams.  Cu  :
                                     circulaţie.                                                                               proiectelor  de  sistematizare  şi                             10,00 Viaţa satului;
       pe  terenurile  libere  din  peri  9.  —  In  cadrul  zonelor  de   Sistematizarea comunelor                            va  analiza  proiectele  de  siste  scopul  stabilirii  profilului  ju  11,15 Mari muzicieni la Bucu-   Jane  Wyman,  Kirk  Dou
                                                                                                                                                                                                                              glas,  Gertrude  Lawrence,
                                                                                                                                                                                                  reşti;
       metrul  construibil  al  oraşelor,   locuit,  este  necesar  să  se  cre                                                matizare  de  importantă  deose  deţelor  si  localităţilor,  studii   12,00 De strajă patriei;  Arthur  Kennedy.  Regia  Ir
       construirea Sntr-o măsură mai   eze  centre  de  cartier  cu  pro                                                       bită.                         care  vor  servi  la  elaborarea   12.30 Emisiune In limba maghia  ving Rapper;
       mare  de  clădiri  cu  mai  multe   fil  cît  mai  complex,  cuprin            şi satelor                                3.  —  Pînă  ia  sfîrşitul  anu  şi  definitivarea  schitelor  de   ră ;                22,45 24 de ore.
       nivele,  restrîngerea  Ia  mini  zând  unităţi  comerciale,  so-                                                       lui 1972, se vor reorganiza co  sistematizare.                14.00 „360 de grade“;
                                                                                                                                                                                              18.00 Potcoava de piatră;
       mum necesar a distanţelor în  cial-culturale,  de  diferite  ti  1.  —  Progresul  economiei   Amplasarea  de  obiective  e-   misiile locale de sistematizare  Peniru  a  asigura  concordan  18,50Vetre folclorice. „Sălaş de   JOI, 27 IULIE
       tre  clădiri.  Aceste  măsuri  vor   puri,  unităţi  de  alimentaţie   naţionale în ansamblu, dezvol  conomice,  social-culturale  şi   (judeţene,  municipale,  orăşe  ta  între  schitele  de  sistemati  cintec românesc“;  9,00Deschiderea emisiunii. Te
       ridica   eficienţa   investiţiilor,   publică,  de  prestări  de  servi  tarea  şi  modernizarea  agricul  noi  locuinţe  se  va  face  mimai   neşti  şi  comunale)  de  pe  lin  zare  şi  prevederile  planurilor   19,201001 de seri;  lex;
       ca  urmare  a  concentrării  pe   cii  şi  gospodăreşti,  care  să   turii,  prin  intensificarea  pro  în  localităţile  rurale  care  au   gă  consiliile  populare,  atrăgîn-   economice   cincinale   şi   de   19.30 Telejurnal;  9,05România In lume (reluare);
                                                                                                                                                                                              20,00 Avanpremieră;
                                                                                                                                                                                                                          9,35Prietenii lui Aşchiuţă. E-
       o  suprafaţă  mai  redusă  a  lu  permită  satisfacerea  într-un   cesului  de  mecanizare  şi  chi  condiţii  de  dezvoltare  în  per  du-se  în  activitatea  acestora   perspectivă,  ministerele  şi  ce  20,05 Reportajul  săptămlnii:  „Pri  misiunc pentru preşcolari;
       crărilor  de  echipare  tehnico-   grad  sporit  a  cerinţelor  şi  e-   mizare, sînt de neconceput fă  spectivă şi numai în vatra sa  un  număr  mai  mare  de  spe  lelalte  organe  centrale  vor  pu  ma  poartă  a  tării“.  Docu  10,00 Curs de limba franceză.
                                                                                                                                                                                                                              Lecţia a 7-a;
       edilitară  menite  să  deserveas  xigenţelor  crescînde  ale  oa  ră  adoptarea  unei  politici  şti  telor.         cialişti  şi  reprezentanţi  ai  oa  ne  la  dispoziţia  consiliilor   mentar  despre  portul  Con  10.30 Ex-Terra ’72 ;
                                                                                                                                                                                                  stanţa;
       că aceste construcţii.        menilor  muncii.  Odată  cu   inţifice  de  dezvoltare  ecopo-   5.  — Pentru asigurarea unei   menilor  muncii.  In  acest  scop,   populare  studii  şi  elemente   20.30Film artistic :   „Legea e  11,00 Telccinemateca. Menajeria
                                                                                                                                                                                                  lege“;
       La amplasarea noilor construc  construirea  ansamblurilor  de   mico-socială  a  comunelor  şi   eficienţe  economice  şi  sociale   din  comisiile  judeţene,  pe  lin  concrete  cu  privire  la  numă  22,00 Vedete  ale  muzicii  uşoare;   dc sticlă (reluare);
       ţii,  comitetele  executive  ale   locuinţe,  vor  trebui  să  se   satelor.              sporite, se va urmări, în func  gă   reprezentanţii   orcanelor   rul,  caracteristicile  şi  profi  22,15 Imagini  din  Republica  Ara  12,40 Telejurnal;  emisiunii   de
                                                                                                                                                                                                                          17.30Deschiderea
                                                                                                                                                                                                  bă Egipt;
       consiliilor  populare  vor  lua   realizeze  şi  clădirile  social-   Sistematizarea   localităţilor   ţie  de  condiţiile  concrete  de   judeţene  şi  specialişti,  vor   lul  noilor  obiective  economice   22.30 24 dc ore.  după-amiază.  Emisiune  in
       măsuri  ca,  pe  cît  posibil,  să   culturale   necesare,   potrivit   rurale  trebuie  să  contribuie  la   dezvoltare  a  fiecărei  localităţi   face  parte  şi  delegaţi  ai  ora  şi  social-culturale  ce  urmează   limba maghiară;
       se  evite  demolarea  clădirilor   normelor legale.         ridicarea  întregii  activităţi  e-   în  parte,  comasarea  satelor  în   şelor şi comunelor, iar în com  a se realiza sau dezvolta.  I.UNl, 24 IULIE  18,30La volan. Emisiune pentru
                                                                                                                                                                                                                              conducătorii auto;
       din  fondul  locativ  existent.   Terenurile  de  sport,  cele  de   conomico-sociale şi culturale a   centrele  economice  şi  sociale   ponenţa  comisiilor  municinale,   Ministerul  Agriculturii,  In        18,50 De  la  decizie  ia  acţiune,
       Este  necesar  ca  în  cartierele   joacă  pentru  copii  şi  de  a-   comunelor şi satelor, la îmbu  cu  caracter  urban  şi  în  cele  orăşeneşti  şi  comunale  vor  fi   dustriei  Alimentare  şi  Apelor.   17.30 Deschiderea  emisiunii.  Curs   îndeplinirea  hotăririlor  Con
                                                                                                                                                                                                  de limba rusă. Lecţia a 6-a;
                                                                                                                                                                                                                              ferinţei  Naţionale  a  Parti
       care  se  construiesc  în  prezent   grement,  spaţiile  verzi  vor  fi   nătăţirea  generală  a  condiţii  lalte  localităţi  cu  perspective   atraşi  reprezentanţi  ai  oame  Ministerul  Energiei  Electrice,   18,00 Căminul;  dului Comunist Român;
       să  se  respecte  normativei’  cu   grupate  la  un  loc,  dimensio  lor  de  trai  ale  ţărănimii,  la   de  dezvoltare.  In  felul  acesta,   nilor  muncii  aleşi  pe  circum-   Ministerul  Transporturilor  şi   18,40 Ecranul. Emisiune de cri  19,20 1001 de seri;
                                                                                                                                                                                                  tică cinematografică;
       privire  la  densitatea  construc  nate  pe  baza  normelor  în  vi  apropierea  treptată  a  vieţii   va  rezulta  reducerea  număru  scrinţii   electorale,   cartiere,   Telecomunicaţiilor,  precum  si   19.00  Săptămina tn imagini;  19,30 Telejurnal;
       ţiilor.  De  asemenea,  pentru   goare  şi  amplasate  în  ansam  satelor  de  aceea  a  oraşelor.   lui de sate din cadrul unei co  mari întreprinderi.  Mte  orrranp  (-»nfcnio  ale  ad-   19,201001 de seri;  20,00Festivalul naţional de mu
                                                                                                                                                                                                                              zică uşoară 1972. Concursul
                                                                                                                                                                             lr,t
       cartierele  ridicate  în  ultimii   blurile  de  locuit.  Este  nece  In  acest  fel,  se  creează  posi  mune,  precum  si  regruparea   In  scopul  întăririi  rolului   r»,   rio s  a căror  19.30 Telejurnal;   de creaţie. Transmisiune
       ani,  care  prezintă  densitate   sar  să  se  renunţe  la  ampla                        populaţiei  din  satele  mici  şi   acestor  comisii  se  vor  preciza   aclivilafe  afectează  acţiunea   20.00 Hotăririle Conferinţei   Na  directă dc la Constanţa:
                                                                                                                                                                                                  ţionale  a  Partidului  Comu
       scăzută,  să  se  ia  măsuri  ur  sarea   acestor   spaţii   între   bilităţi tuturor oamenilor mun  dispersate,  lipsite  de  condiţii   mai  bine  sarcinile  şi  răspun  d-‘  sistematizare,  vor  cartier-  1   nist Român, cauză a  între  21,00 Tinerii despre ei înşişi. Im
                                                                                                                                                                                                                              perativul acestor zile fier
       gente  pentru  o  folosire  cît   blocuri,  asigurîndu-se  astfel   cii  de  la  sate  de  a  se  bucura   de  dezvoltare,  în  cadrul  loca  derile  lor  în  procesul  de  ela  ca  nemijlocit-  la  elaborarea   gului popor;   *  —  binţi : Ce dăm viitorului
       mai  raţională  a  suprafeţelor   condiţii  de  linişte  şi  odihnă   de binefacerile civilizaţiei.  lităţilor  care  au  posibilităţi  de   borare,  definitivare,  aprobare   principiilor  şî  normelor  de   20,20Efigii contemporane;  azi 7
                                                                                                                                                                                              20.30 Roman foileton : „Moş Go-
       de  teren  prin  îndesiri,  ampla  locatarilor.              2.  —  Se  va  urmări  cu  per  dezvoltare   mai   accentuată.   şi  aplicare  în  practică  a  schi  sistematizare,  la  stabilirea  cri  riot“ (II);  21,40Pagini de umor: Aventuri
                                                                                                                                                                                                                              in epoca dc piatră;
       sarea  de  noi  blocuri  de  locu  10.  —  Se  vor  intensifica   severenţă  ridicarea  economică   Această  acţiune  amplă  si  de   telor  de  sistematizare,  în  a-   teriilor  de  amplasare  a  con  21,15 Oamenii care aduc ploaia,   22.30 24 de ore.
                                                                                                                                                                                                  film.
       inţe  în  vederea  obţinerii  unei   preocupările  ca  la  realizarea   şl  socială  a  tuturor  localităţi  lungă  durată  va  determina.  în   tragerea  maselor  largi  la  ac  strucţiilor,  reţelelor  de  trans  21,35Să Înţelegem muzica;
       densităţi  optime  a  locuitorilor   clădirilor  da  locuit  şi  social-   lor  rurale  care  au  perspectivă   afara  avantajelor  economice  si   tivitatea  privind  organizarea   port  şi  telecomunicaţii,  urtnă-   22.30 24 de ore;  VINERI, 28 IULIE
       pe  un  hectar.  Pentru  aceasta,   culturale  să  se  îmbine  tradi  de  dezvoltare.  Astfel  se  va  a-   sociale,  o  mai  bună  aşezare  a   şi   dezvoltarea   localităţilor,   rindu-se  folosirea  cît  mai  e-   22,45Contraste In lumea capita
       pînă  la  sfîrşitul  anului  1972,  *   ţiile  arhitecturii  româneşti  cu   sigura  treptat  realizarea  de  u-   reţelei de localităţi rurale.  astfel  încît  schiţele  de  siste  ficientă a terenurilor.  lului.  9.00  Deschiderea emisiunii. Te
                                                                                                                                                                                                                              lex;
       consiliile  populare  vor  reac  tendinţele  moderne,  executîn-   nităţi  de  producţie,  şcoli,  cre  6.  —  In  vederea  unei  dez  matizare  să  fie  rodul  activită  La  elaborarea  studiilor  de   MARŢI, 25 IULIE  9,05De la decizie la acţiune,
       tualiza  proiectele  de  sistema                           şe, grădiniţe, dispensare, punc  voltări  raţionale  a  localităţi  ţii  maselor  de  cetăţeni  care                      0,00 Deschiderea emisiunii. Te  îndeplinirea hotăririlor Con
       tizare ale ansamblurilor de lo  du-se construcţii simple, raţio  te farmaceutice, cămine cultu  lor  rurale,  se  vor  folosi  cît   trăiesc  şi  muncesc  în  aceste   prognoză,  a  planurilor  econo  lex;      ferinţei Naţionale a P.C.R.
                                     nal  dimensionate,  cit  mat  u-
                                                                                                                                                                                                                              (reluare);
       cuinţe.                                                     rale,  magazine  şi  unităţi  de  a-                                                       mice,  precum  şi  a  propuneri  9.05   Melodii şi jocuri populare   9,35Film seria] pentru copii :
                                     şoare  şi  fără  finisaje  exce                            mai comnlet terenurile din va  localităţi.                  lor  de  amplasare  a  obiective   româneşti (reluare);
                                                                                                                                                                                                                              Fiul mării (reluare);
         4.  —  O  preocupare  de  bazS   sive.                    limentaţie publică, brutării, băi   tra satelor, prin parcelarea lor,   4.  —  Consiliul  de  Miniştri   lor  în  profil  teritorial,  minis  0.20 Căminul (reluare);  10.00 Curs de limba germană.
       în  sistematizarea  oraşelor  tre  In  procesul  de  dezvoltare  a   publice,  reţele  electrice,  lu  în scopul obţinerii unei densi  va  elabora,  pînă  la  sfîrşitul   terele  si  celelalte  orcane  cen  10.00   Curs  de  limba  engleză.   Lecţia a 7-a;
       buie  să  o  constituie  amplasa                           crări  simple  de  alimentare  cu   tăţi ridicate, urmărindu-se res-   acestui  an,  proiectul  „Legii   trale  şj  locale  vor  ţine  sea  10.30  Lecţia a 5-a;  10.30  Desen animat;
                                                                                                                                                                                                     Oamenii care aduc ploaia
       rea  judicioasă  a  unităţilor  in  localităţilor  se  va  acorda  a-   apă  şi  de  canalizare,  precum   Irînqerea  vetrei  satelor;  aceas  de  sistematizare  a  teritoriului   ma  de  prevederile  studiilor  şi   —  film T.V. (reluare);  10,45 Melodii distractive cu vio
                                                                                                                                                                                                                              lonistul George Carabulea;
       dustriale  şi  a  altor  unităţi  e-   tenţie  îmbinării  armonioase  a   si  alte  servicii.  Toate  acestea   ta  va  da  posibilitatea  reduce  şi  localităţilor".  Prin  această   schitelor de sistematizare.  10.50   Film serial: Salut Germain.  10,55 „Prima poartă a ţării“ —
       conomice.                     construcţiilor  noi  cu  cele  e-   vor  contribui  la  ridicarea  ni  rii  cheltuielilor  de  dotare  teh-   lege,  pe  baza  directivelor  Con  De  asemenea,  ministerele,   Vremelnic  om  al  Gestapou  reportaj T.V. (reluare);
                                                                                                                                                                                                  lui (reluare):
         Este  obligatoriu  ca  ampla  xistente.  Totodată,  se  va  ur  velului lor de urbanizare.  nico-edilitară  a  localităţilor,  în   ferinţei  Naţionale,  se  vor  sta  celelalte  organe  centrale  ale   11,25  Selecţiuni  din  emisiunea   11,20 Pagini dc umor : Aventuri
                                                                                                                                                                                                                              în epoca de piatră (relua
       sarea  obiectivelor  economice   mări punerea în valoare a mo  In  acelaşi  timp,  se  va  acor  paralel  cu  asigurarea  unei  în  bili  sarcinile  şi  răspunderile   administraţiei  de  stat  care  au   „Promenada   duminicală“   re) ;
       să  se  facă  de  regulă  în  zone  numentelor  sau  zonelor  isto  da  atenţie  localităţilor  rural»   semnate economii de teren.  organelor  centrale  şi  locale   sarcini  legate  de  asigurarea   12.00  (reluare):  12,10 Telejurnal;
                                                                                                                                                                                                     Telejurnal;
                                                                                                                                                                                                                          17,30 Deschiderea emisiunii de
       le  industriale.  Obiectivele  e-   rice  şi  a  elementelor  valoroa  care  au  perspective  deosebit   7.  —  O  atenţie  deosebită  se   în  procesul  de  elaborare  şi   bazei  topografice  şi  a  întregii   17.30   Deschiderea emisiunii de   după-amiază. Curs de lim
       conomice  care  nu  afectează   se  ale  cadrului  natural,  ceea   de  favorabile  de  dezvoltare,   va  acorda  organizării  ampla  realizare  a  studiilor  şi  proiec  baze  materiale  necesare  ela  după-amiază.  Curs  de  lim  ba engleză. Lecţia a 6-a ;
                                                                                                                                                                                                  ba franceză. Lecţia a 6-a:
       condiţiile  de  locuit  se  pot   ce  va  contribui  la  sublinierea   dar  care  nu  întrunesc  condi  samentului  centrului  civic  din   telor  de  sistematizare,  meto  borării  studiilor  şî  croiectelor   ÎS,00 Cum vorbim;  18,00 Imagini din Peru;
                                                                                                                                                                                                                          18,15 Revista literară T.V.;
       amplasa  în  zonele  de  locuin  personalităţii  şi  trăsăturilor   ţiile  necesare  pentru  a  deve  localităţile  care  au  perspecti  dologia  de  pregătire  şi  de  a-   de  sistematizare,  răspund  de   18.20   De la debut la marele roi.   18,40 Tragerea Loto;
       ţe  sau  cît  mai  aproape  de  a-   specifice  ale  fiecărui  oraş  în   ni  centre  cu  rol  de  polariza  vă  de  dezvoltare,  unde  se  vor   probare  a  acestora,  urmărin  îndeplinirea  acestora  în  con  Basul Constantin Gabor;  18,50 Satul anului 2000. Un expe
       cestea.  La  amplasarea  obiecti  parte.                   re,  fiind  situate  în  imediata   construi  dotările  social-cultu  du-se  lărgirea  competenţelor   diţiile  $î  în  termenele  ce  se   18.50   Imagini din Cuba;  riment la Sloicăneş(i-OU.
                                                                                                                                                                                                     1001 de seri;
                                                                                                                                                                                              19.20
                                                                                                                                                                                                                              Reportaj dc Gherghe Ver-
       velor  economice  cu  grad  ridi  11. — In cadrul sistematiză  vecinătate a unor oraşe.  rale  necesare  populaţiei.  Se   şi  întărirea  răspunderii  consi  voz  stabili  prin  „Programul   19.30   Telejurnal;  man;
       cat  de  nocivitate  se  va  acor  rii  localităţilor  urbane,  trebuie   3.  —  Pentru  dezvoltarea   va  urmări  ca  noile  locuinţe  să   liilor  populare  orăşeneşti  şl   naţinrm  de sistematizare a te  20.00   Ho-tăririle Conferinţei Na  19,20 1001 de seri;
                                                                                                                                                                     1
                                                                                                                                                                                                  ţionale  a  Partidului  Comu
       da  o  atenţie  deosebită  respec  aplicate  soluţiile  cele  mai  ra  complexă  a  celor  300-350  lo  fie  executate  cn  cel  puţin   comunale  în  activitatea  de   ritoriului  şi  localităţilor  urba  nist  Român  —  cauză  a  În  19,30 Telejurnal;
                                                                                                                                                                                                                          20,00 Festivalul naţional de mu
       tării normelor de protecţie.  ţionale  pentru  îmbunătăţirea   calităţi  care  devin  centre  e-   un  etaj  şi  să  fie  amplasate   sistematizare  şi  de  dezvoltare   ne şî rurale".   tregului popor;             zică uşoară 1972. Concurs
         5.  —  Cooperarea  între  uni  circulaţiei  şi,  în  special,  a   conomico-sociale  cu  caracter   în  centrul  civic  sau  grupate   a  localităţilor,  precum  şi  asi  Ministerul  Educaţiei  şî  In-   20.20   Festivalul naţional de mu  de creaţie. Transmisiune
                                                                                                                                                                                                  zică  uşoară  1972.  Concurs
                                                                                                                                                                                                                              de la Constanţa;
       tăţile  economice  din  cadrul   transportului în comun.    urban, să se amplaseze 'pe te  dens în apropierea sa.       gurarea  unei  stricte  discipli  văţămîntuluî  va  lua  măsuri   de   creaţie.   Transmisiune   21,00 Film artistic: îndrăgostitul.
       zonelor  industriale  trebuie  să   In  acest  scop,  este  necesar   ritoriul  acestora  unităţi  eco  In  toate  localităţile  cu  per  ne urbanistice.  pentru  asigurarea  cadrelor  ne  directă de la Constanţa:  Regia: Pierre Etaix. Cu :
                                                                                                                                                                                                             Meci în cadrul
       constituie  o  preocupare  prin  să  se  studieze  traseele  cele   nomice  ale  industriei  locale,   spectivă  de  dezvoltare  şi  în  5.  —  Ţinînd  seama  de  com  cesare  activităţii  de  sistema  21.15   Fotbal:   de  finală   ale   Pierre Elaix. Karin Vesely,
                                                                                                                                                                                                  sferturilor
                                                                                                                                                                                                                              Jean Pierre Houticr;
       cipală  a  celor  ce  răspund  de   mai  solicitate,  luîndu-se  mă  cooperaţiei  meşteşugăreşti  şi   deosebi  în  centrele  civice  ale   plexitatea  sarcinilor  pe  care   tizare.    campionatului  european  u-   24 de orc;
       realizarea  acestor  unităţi,  în   suri  pentru  dimensionarea co  de  consum,  alo  cooperativelor   acestora  se  vor  prevedea  lu  le  implică  activilatea  de  sis               niversitar. Transmisiune di  23,35 Fotbal:  Meci  în  cadrul  se
       scopul  construirii  şi  folosirii   respunzătoare  creşterii  trafi  agricole  de  producţie,  asocia  crări  telinico-edilitare  simple,   tematizare  a  teritoriului  şi  lo  10.  —  In  scopul  atragerii   rectă  de  la  Constanţa  (re  mifinalelor   Campionatului
                                                                                                                                                                                                  priza a IT-a):
       în  comun  a  unor  utilităţi  sau   cului  în  perspectivă,  asigura  ţiilor  inlerrooperatiste,  între  economice,  ţinînd  seama  de   calităţilor,  se  va  înfiinţa,  pînă   celor  mai  buni  specialişti  la   22.00   „Concert în haine de lu  european  universitar.  în
                                                                                                                                                              găsirea  unor  soluţii  cît  mai
                                                                                                                                                                                                                              registrare  de  ia  Constanţa
       obiective  auxiliare,  cum  sînt  :   rea  măririi  vitezei  de  circula  prinderilor  agricole  de  stat,   condiţiile locale.  la  sfîrşitul  acestui  an,  „Cen  corespunzătoare, atît din punct   cru“.  Un  film  de  Petre   (repriza a Il-a).
       centrale  de  energie  electrică   ţie,  îmbunătăţirea  ritmicităţii   precum  şi  alte  obiective  in-   8. — be va promova cu consec  trul  de  sistematizare".  Acest   de  vedere  economic  şi  social,   Sava  Băleanu  şi  N.  C.
                                                                                                                                                                                                  Munteanu;
       şi  termică,  ateliere  de  între  şi  fluentei  transportului  în   dustrial-agrare  care  să  asigu  venţă cooperarea între mai mul  centru  va  asigura  elaborarea   cît  şi  arhitectural-urbanistic,   22.30   24 de ore.  SIMBATA, 29 IULIE
       ţinere  şi  reparaţii,,  depozite,   comun.                  re  valorificarea  materiilor  pri  te comune şi sate pentru efectu  studiilor  şi  proiectelor  de  sis  comitetele  executive  ale  con          9,00Deschiderea emisiunii. Te
       garaje,  linii  interne  de  căi  fe  In  stadiul  actual  de  dezvol  me  locale  şi  produselor  agri  area  unor  investiţii  economi  tematizare  a  teritoriului  naţio  siliilor  populare  vor  organi  MIERCURI, 26 IULIE  lex;
       rate,  pavilioane  administrati  tare  a  oraşelor  sînt  necesare,   cole.  precum  şi  secţii  ale  unor   ce,  social-culturale  şi  lucrări   nal,  a  zonelor  interjudeţene,  a   za  concursuri  în  vederea  ela  9,00 Deschiderea emisiunii. Te  9,05 Biblioteca pentru toţi:
       ve şi altele.                 totodată,  măsuri  pentru  mo  întreprinderi economice de im  edilitare  de  interes  comun.   localităţilor  urbane  şi  rurale,   borării  studiilor  şi  proiecte  lex;         9,40 Dans şi muzică de pretu
                                                                                                                                                                                                                              tindeni;
         De  asemenea,  titularii  in  dernizarea  bazei  materiale  a   portanţă republicană.   In  acest  sens,  se  va  acorda  o   a  proiectelor  experimentale,  a   lor  de  sistematizare  pentru   9.05   Concert în haine de lucru  10,10 De vorbă cu gospodinele:
                                                                                                                                                                                                  —  film T.V. (reluare);
       vestiţiilor  industriale  şi  cei   transportului  în  comun.  Pen  De  asemenea,  în  viitoarele   atenţie  deosebită  lucrărilor  dc   studiilor de prognoză şi a nor  ansambluri  mai  importante:   9.35 Muzicieni de miine ;  10,25 Tele-enciclopedia (reluare),:
                                                                                                                                                                                                                          11,10 Emisiune de divertisment :
       ai  zonelor  de  locuit  au  obli  tru  realizarea  acestui  obiec  centre  vor  fi  stabilite  sediile   investiţii  şi  întreţinere  legate   mativelor  din  domeniul  siste  pieţe  centrale  ale  oraşelor,   10.00   Curs de limba rusă. Lecţia   Timişoara pe adresa dv.
       gaţia  să  rezolve,  în  colabora  tiv,  trebuie  asimilate  noi  ti  consiliilor  intercooperaliste  şi   de  realizarea  căilor  de  comu  matizării.  De  asemenea,  va   complexe  turistice,  mari  car  a 7-a;  (I) — (reluare);
                                                                                                                                                                                                     Telecincmateca pentru ti
       re,  in  mod  coordonat  şi  cît   puri  moderne  de  vehicule  —   ale  staţiunilor  de  mecanizare   nicaţie  şi  organizarea  trans  acorda  asistentă  tehnică  de   tiere de locuinţe ş! altele.  10.30  neret:  „Istoria  unei  capodo  12,00 Telejurnal;
       mai  economic,  problemele  le  tramvaie  silenţioase,  autobuze   a  agriculturii,  vor  funcţiona   portului  în  comun,  în  vederea   specialitate  consiliilor  popu                pere“:  „Omul  cu  camera“   16,30 Deschiderea   emisiunii   de
                                                                                                                                                                                                                              după-amiază.  Emisiune  in
       gate  de  realizarea  investiţiilor   articulate  de  mare  capacitate   unităţi pentru prestări de ser  asigurării  deplasării  populaţi  lare  şi  institutelor  de  proiec  La   stabilirea   rezultatelor   de Dzigo Vertov (reluare);  limba germană:
                                                                                                                                                                                              12.00  Telejurnal;
                                                                                                                                                                                                                          18.15 Ritm, tinereţe, dans;
       de interes comun : creşe, gră  şi  viteză  şi  altele  —  asigurîn  vicii,  baze  de  aprovizionare,   ei la şi de la locul de muncă.  tare ale acestora.  concursurilor  vor  fi  antrenaţi   17.30   Deschiderea emisiunii de   19.00 Arta plastică: Retrospectivă
                                                                                                                                                              şi  reprezentant)'  ai  oamenilor
       diniţe, cluburi, cantine-restau  du-se  astfel  un  confort  sporit,   iar  acolo  unde  există  condiţii   9.  —  Sistematizarea  comu  6.  — Se vor lua măsuri pen                    după-amiază.  Curs  de  lim  Bob Bulgaru;
       rant,  unităţi  sanitare,  trans  creşterea  capacităţii  de  trans  vor fi amenajate sau construi  nelor  şi  satelor  va  trebui  să   tru  creşterea  continuă  a  au  muncii,  sociologi,  istorici,  et  ba germană. Lecţia a 6-a :  19.15  Publicitate ;
        portul  în  comun,  captări  şi  a-   port în comun şi evitarea zgo  te unităţi balneo-turistice, cum   contribuie  mai  mult  la  păs  tonomiei  şi  răspunderii  consi  nografi ctr.  18.00  Interpretul săptămlnii :   19,20 1001 de seri;
                                                                                                                                                                                                  Gheorghe Roşoga;
                                                                                                                                                                                                                          19.30 Telejurnal;
        limentări  cu  apă,  canalizări  şi   motului.              sînt : cabane, hanuri, moteluri   trarea  specificului  arhitectural   liilor  populare  orăşeneşti  şi                   1R.J5 Oameni şi fapte;      20.00 Teieenciclopedia;
        altele.                        12. — Este necesar, de ase  etc.                          al  zonei  respective,  prin  va  comunale  în  dezvoltarea  loca                         18.30   Noutăţi cultural-artislice;  20.30 Festivalul naţional de mu
                                                                                                                                                                                              18,40 Tragerea Pronoexpres;
         Cooperarea  in  realizarea  di  menea,  să  se  acorde  o  aten  In vederea asigurării unui   lorificarea  tradiţiilor  construc  lităţilor,  jn  elaborarea  schiţe  Directivele  Conferinţei  Na  18.50   Timp şi anotimp in agri  zică uşoară 1972. Transmi
                                                                                                                                                                                                                              siune dc la Constanţa:
        feritelor  obiective  trebuie  să   ţie  deosebită  reţelei  tehnico-   grad superior de civilizaţie   tive  şi  artistice  locale,  prin             ţionale  a  Partidului  Comunist   cultură ;                21,40 Apartamentul 1. Serial dis
        fie  promovată  cu  perseveren  edilitare  a  oraşului  (energie   pentru locuitorii din întreaga   punerea  în  valoare  a  monu-   lor  de  sistematizare  şi  res  Român  cu  privire  la  sistema  19.20   1001 de seri;  tractiv dc Dumitru Solo
                                                                                                                                                                                                     Telejurnal:
                                                                                                                                                                                              19.30
                                                                                                                                                                                                                              mon şi Rodica Toth;
        ţă  de  către  consiliile  popu  electrică,  apă,  canalizare,  ter-   zonă, noile centre vor fi do  menteloi  istorice,  a  elemente  pectarea  prevederilor  acesto  tizarea  teritoriului,  a  oraşelor   20.15   Festivalul naţional de mu  22,30 Telejurnal;
        lare,  în  calitatea  lor  de  coor  moficare,   telecomunicaţii   şi   tate treptat cu licee, şcoli pro  lor etnografice şi de folclor.  ra,  în  realizarea  tuturor lucră  şi  satelor,  la  dezvoltarea  lor   zică uşoară 1972. Concursul  22,40 Romanţe.
        donatori  sau  titulari  de  in  altele),  care  să  fie  astfel  con  fesionale, internate şcolare,   10.  —  In  vederea  realizării   rilor  de  pe  teritoriul  unităţii   economico-socîală  reprezintă  o
                                                                                                                                                              parte  integrantă  a  programu
        vestiţii.                     cepută încît să fie posibilă am  spitale cu policlinică, farma  sarcinilor  legate  de  sistemati  administrativ-teritoriale   res
          6.  —  Se  vor  lua  măsuri  ca   plificarea  sa  continuă,  para  cii, case de cultură, cinema  zarea comunelor şi satelor, co  pective.        lui  de  făurire  a  societăţii  so
        marile  uzine  să-şi  construias  lel  cu  creşterea  şi  dezvolta  tografe, biblioteci, sedii ale   mitetele  executive  ale  consi               cialiste  multilateral  dezvolta
        că sau să  primească în admi  rea fiecărei localităţi urbane.  organelor de justiţie, magazi  liilor  populare  trebuie  să  asi  Consiliile  populare  ale  ora  te,  de  ridicare  a  nivelului  de   MICA PUBLICITATE
        nistrare directă locuinţe situa  Principalele  Instalaţii  telini-   ne universale, complexe de a-   gure,  plnă  la  sfîrşitui  anului   şelor  şi  comunelor  vor  asi  civilizaţie a întregului popor.  Vînd „Dacia 1300“, Haţeg, tele
        te  in  cartierele  din  imediata   co-edilitare  trebuie  să  fie  rea  limentaţie publică, baze spor  î 973, următoarele ;  gura   elaborarea   proiectelor   Organele  şi  organizaţiile  de   fon 219.      un  strung  pentru  lemn,  Călan,
        lor  apropiere  pe  care  să  le   lizate  pe  trasee  comune,  în   tive şi altele.        —  studiul  reţelei  de  locali  şi  schitelor  de  sistematizare   partid,  ministerele,  celelalte   ★             str. 30 Decembrie, nr. 107, Mun
                                                                                                                                                                                                                          teanu.
        repartizeze  personalului  pro  galerii  unice  subterane,  vizi-   Noile  centre  cu  caracter  ur  tăţi  pe  judeţe  şi  pe  comune,   necesare  dezvoltării  economi             Vind urgent casă confortabilă.
                                      tabile,  amplasate  pe  arterele   ban  vor  trebui  să  constituie   pentru determinarea localităţi                   orciane  centrale  ale  adminis  Deva, Minerului, 1.
        priu.  O  asemenea  măsură  va                                                                                          ce  şi  sociale,  urmărind  orga
                                      magistrale,  adoptîndu-se  solu  un  model  de  organizare  pen  lor  rurale  care  au  posibilităţi                  traţiei de stat, consiliile popu          ★                 Caut  femeie  îngrijit  copii,  De
        çontribui  la  întărirea  stabili  ţii  cil  mai  economice  şi  efi  tru  comunele  si  satele  înve  de  dezvoltare  şi  a  profilului   nizarea  raţională  a  teritoriu  lare,  totî  specialiştii  care  lu  Vind motor trifazic, 7 kW   va,  str.  G.  Enescu,  nr.  33,  tele
        tăţii  cadrelor  în  întreprinde  ciente.  Aceasta  va  permite   cinate.                lor social-economic ;         lui  şi  localităţilor,  restrînge  crează  în  domeniul  sistema  abrict cu freză, un circular şi  fon 14029.
        re,  cu  toate  consecinţele  po  controlul  şi  întreţinerea  lor   4.  —  Ministerele,  celelalte   —  schiţele  de  sistematizare   rea  perimetrului  construibil  al
                                      cu  cheltuieli  minime,  fără  n   organe  centrale  şi  comitetele   pentru  viitoarele  centre  eco                  tizării  trebuie  să  acţioneze  cu
        zitive ce decurg din aceasta.  se  crea  dificultăţi  în  desfăşu  executive  ale  consiliilor  popu  nomice  şi  sociale  cu  caracter   oraşelor  şi  vetrei  satelor,  asi  hotărîre  şi  să  ia  toate  masu
          Totodată  la  repartizarea  lo  rarea  vieţii  oraşului,  provoca  lare  judeţene  vor  trebui  să   urban ;        gurarea  dotărilor  tehnico-edi-   rile  necesare  pentru  înfăntui-
        cuinţelor,  comitetele  executi  te  prin  săpături  repetate  pe   prevadă,  prin  planurile  anuale   —  proiectele de sistematiza  litare  şi  social-culturale  pen  rea  integrală  a  directivelor,  să   V R E M E A
                                      străzi şi blocarea circulaţiei.  şi  cincinale,  construirea  unor                                                                                           PENTRU 24 DE ORE       29  grade.  Dimineaţa,  izolai
        ve  ale  consiliilor  populare  vor                                                       re pentru toate comunele ;    tru  a  crea  locuitorilor  condi  asigure  rezolvarea,  cu  spirit                      ceaţă.
        ţine  seama  de  necesitatea  ca    13. — Trebuie dezvoltate   obiective  economice  şi  social-   —  schiţele  de  sistematizare   ţii de viaţă civilizată.  de  răspundere,  a  tuturor  pro  Vreme  călduroasă,  dar  insta  PENTRU URMĂTOARELE
        oamenii  muncii  să  locuiască   în continuare relaţiile de co  culturale,  cu  deosebire  în   peniru   celelalte   localităţi   In  vederea  realizării  preve                     bilă,  cu  cerul  variabil,  tempo-   DOUĂ ZILE
                                                                                                                                                                                               rar  noros.  Local  se  vor  sem-
                                         operare ale oraşelor cu loca                                                                                        blemelor  pe  care  le  ridică  or
                                                                                                                                                                                                                           Vreme  călduroasă, dar insta
        cît  mai  aproape  de  întreprin  lităţile înconjurătoare şi in   viitoarele  centre  cu  caracter   rurale  care  urmează  să  pri  derilor  de  dezvoltare  econo  ganizarea  şî  sistematizarea  te  nala  averse  de  ploaie  însoţi  bilă,  cu  cerul  variabil,  temno-
                                                                                                                                                                                               te  de  descărcări  electrice.  Vînt
        derile în care lucrează.        special cu localităţile compo  urban, precum şi în localităţi  mească  investiţii  în  perioada   mică  şi  socială  cuprinse  în   ritoriului,  dezvoltarea  locali  slab  plnă  la  potrivit  din  sud-   rar  noros.  Ta>ral  se  vor  sem
            7. — In vederea folosirii cît   nente, comunele suburbane   le  rurale  cu  cele  mai  bune   1973-1975;            proiectele  de  sistematizare,  se                             est  şi  sud.  Temperaturile  mi  nala  averse  de  ploaie  insotite
                                                                                                                                                                                                                          de  descărcări  electrice.  vini
                                                                                                                                                                                               nime  vor  oscila  între  12-17
                                                                                                                                                              tăţilor  rurale  şi  urbane  ale
            mai eficiente a clădirilor so-  şi satele aparţinătoare, care  perspective dc dezvoltare.  —  detaliile de sistematizare  vor lărgi atribuţiile consiliilor  tării.                grade, Iar maximele între 24-  potrivit  din  sud-vesl  şi  vest.
                                                                                                                                                                                                                          Temperatura staţionară.
                                                           Redacţia şl administraţia ziarului: Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Teleloane nr. 1 23 17, 7 15 85, 1 15 88. - Tiparul: întreprindere, poligrafică Deva,





