Page 47 - Revista VoxLibri nr. 77
P. 47

Din agenda bibliotecii




















                           Pârvulescu este o „cu folos zăbavă”, niciuna dintre ele nu ne lasă indiferenți
                           și, după ce citim ultima pagină, ne despărțim de ea cu regret. La Editura
                           Humanitas, unde i-au apărut cele mai multe volume, Ioana Pârvulescu a
                           coordonat colecția „Cartea de pe noptieră”.
                                  Cititorii avizați, familiarizați și care apreciază talentul și scriitura
                           Ioanei Pârvulescu, au avut plăcuta surpriză să constate că Invizibilii este o
                           fermecătoare carte pentru copii, „o carte vrăjită despre vraja cărților, pentru
                           cititorii de la 8 la 108 ani”, o carte scrisă sub forma unor însemnări ale unei
                           fetițe de  șapte  ani  care  intră  în  lumea magică a  cărților,  caută secretul
       cititului într-o bibliotecă unde are ocazia să salute eroii lui Jules Verne, Kipling, Gellu Naum cu al
       său Apolodor, Cezar Petrescu și al lui Fram, pe Harry Potter, stăpânul inelelor și hobbiții, pe Emil și
       detectivii, pe Harap-Alb, Mica sirenă, Mary Poppins, Habarnam, Tom și Huck, Gulliver, eroi
       nemuritori ai literaturii pentru copii. Această carte dovedește faptul că Ioana Pârvulescu este și o
       delicată și sensibilă cunoscătoare a sufletului copiilor și este convinsă că „(…) ei, cei mici, trebuie
       formați, iar cărțile sunt cel mai plăcut și complex mod de a forma pe cineva.”
              A doua carte a Ioanei Pârvulescu prezentată la Deva, Aurul pisicii, este un roman la care
       autoarea mărturisește că a lucrat 30 de ani și a creat, cu talent deosebit, o poveste de dragoste care
       captivează de la prima pagină și se citește cu sufletul la gură. Este o carte despre dragoste și, mai
       ales, despre timpul pe care nu-l putem stăpâni și ne stăpânește el pe noi. „Timpul – ne spune
       autoarea – e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar
       despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul.”
              Într-unul dintre interviurile sale, scriitoarea Ioana Pârvulescu spunea: „Cu cât o carte de
       proză  are  mai  multă  viață  înglobată  în  ea,  cu  atât  cred  eu  că  poate  transmite  lucrurile  mai
       convingător”. Ambele cărți sunt pline de viață, de trăire, de emoții puternice și de aceea sunt foarte
       captivante și, mai ales, convingătoare. Cititorii vor simți imediat acest lucru și vor fi încântați, de la
       mic la mare, să pătrundă în universul fascinant zămislit de distinsa scriitoare Ioana Pârvulescu în
       cele două cărți ale sale.
              Toate titlurile semnate de această talentată scriitoare sunt autentice depozitare de frânturi
       de viață și, de aceea, conving cititorul să-i caute cărțile, să le citească și să se bucure de harul unei
       scriitoare care ocupă un loc de frunte în literatura română. Iar numărul foarte mare de cititori
       prezenți la întâlnirea cu Ioana Pârvulescu a fost o dovadă a talentului său, o dovadă a calităților sale
       excepționale ca prozatoare. La final, scriitoarea Ioana Pârvulescu a oferit autografe pe cele două
       volume lansate în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții.


       Vox Libri, Nr. 4 (77) - 2025              45
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52