Page 36 - VoxLibri_75_2025
P. 36
Din agenda bibliotecii
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”
Hunedoara - Deva a avut onoarea de a fi din nou
gazda unei conferințe internaționale de înalt nivel,
un proiect cultural în care ne-am implicat cu
seriozitate și profesionalism, bucurându-ne de
sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. La fel
cum am procedat și acum un an, cu prilejul
conferinței dedicate lui Avram Iancu, și de această
dată am considerat că dăm dovadă de prețuire și de
profund respect față de sacrificiul celor trei români
legendari.
Și de această dată am avut argumente care
au justificat organizarea la Deva a acestei
conferințe. Dincolo de faptul că unul dintre cei trei
martiri, și anume Crișan, este născut în satul Vaca,
azi Crișan, din Țara Moților, este cunoscut faptul că
Ultimatumul țăranilor iobagi a fost adresat în 11
noiembrie 1784 nobilimii refugiate în Cetatea
Deva, ultimatum prin care se cerea ca „nobilime să
nu mai fie” [...] iar pământurile nobiliare să se
împartă între poporul de rând.” Și mai este un
motiv, poate nu îndeajuns de cunoscut: la poalele
Cetății, în martie 1785, au fost torturați și executați
câteva zeci de participanți la răscoala condusă de
cei trei eroi. Și jertfa acestora merită piosul nostru
omagiu și aducere aminte.
De aceea, aici la Deva, am adus un omagiu
memoriei celor trei martiri, luptei lor îndârjite
împotriva nedreptăților sociale și naționale, un
omagiu adus jertfei de sânge a lui Horea, Cloșca și
Crișan. După cum s-a exprimat autorul anonim,
Vox Libri, Nr. 2 (75) - 2025 34