Page 44 - calenda_2026
P. 44
PERSONALITATEA LUNII AUGUST
WALTER SCOTT
255 de ani de la naşterea scriitorului scoţian
(15. VIII. 1771 - 1832)
1771 – Se naşte pe 15 august la Edinburgh, Scoţia.
1778-1788 – Urmează în oraşul natal Şcoala Superioară Regală, unde
studiază latina, literatura engleză, iar la vârsta de 12 ani începe să urmeze
cursurile facultăţii locale, unde studiază literatura clasică. Frecventează
cercurile literare din Edinburgh.
1790 – Se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Edinburgh.
În perioada facultăţii lucrează ca bibliotecar al asociaţiei „Speculative”.
1792 – Termină facultatea, devenind în scurt timp membru al baroului.
Debutează în literatură cu traduceri din operele lui Bürger şi Goethe.
1799 – Este numit locţiitor al şerifului din Selkirkshire.
1805-1806 – Publică Balada ultimului menestrel şi volumul Balade şi
piese lirice, rezultat al pasiunii sale pentru folclorul scoţian. Este numit
grefier la Curtea de Justiţie din Edinburgh.
1808 – Întemeiază o editură alături de un prieten, care va dăinui până la
criza financiară din 1825.
1809-1811 – Face parte din grupul care înfiinţează publicaţia „The
Quarterly Review”. Publică poemul epic Domniţa lacului şi poemul istoric
Viziunea lui Don Roderick.
1812-1814 – Îşi construieşte castelul Abbotsford pe malul râului
Tweed, unde va locui până la sfârşitul vieţii. Publică poeme romantice,
Stăpânul insulelor, Nunta din Triermain, dar va începe să publice şi romane
istorice: Waverley sau acum şaizeci de ani.
1820 – Este învestit cu titlul de baron.
1832 – Pe 21 septembrie se stinge din viaţă, complet paralizat, după o
lungă suferinţă, fiind înmormântat alături de predecesorii săi la Dryburgh
Abbey.

