Page 24 - calenda_2026
P. 24
PERSONALITATEA LUNII APRILIE
MIRCEA ELIADE
40 de ani de la moartea prozatorului şi eseistului român
(1907 – 22. IV. 1986)
1907 – Mircea Eliade s-a născut pe data de 9 martie în Bucureşti, al doilea
fiu al căpitanului Gheorghe Eliade şi al Ioanei Eliade.
1914-1917 – Urmează şcoala din strada Mântuleasa și Liceul „Spiru Haret”.
1921– Pe 12 mai, Mircea Eliade debutează cu Inamicul viermelui de mătase,
sub semnătura Eliade Gh. Mircea.
1925-1928 – Eliade este student la filosofie la Facultatea de Litere şi
Filosofie din Bucureşti.
1927-1928 – Are loc prima lui vizită în Italia. Vizitează India şi călătoreşte
în Egipt. Pe 26 decembrie ajunge la Calcutta.
1930 – Din ianuarie până în septembrie trăieşte în Calcutta unde o
întâlneşte pe Maitreyi, iar un an mai târziu părăseşte India şi se întoarce la
Bucureşti.
1933 – Mircea Eliade îşi ia doctoratul cu lucrarea Istorie comparată a
tehnicilor Yoga.
1957 – Eliade se mută la Chicago, ca profesor de istorie a religiilor la
Universitatea din Chicago şi profesor de istorie comparată a religiilor la
Universitatea „Loyola”.
1966 – Pe 11 mai devine membru al Academiei Americane.
1977 – Mircea Eliade primeşte premiul Bordin al Academiei Franceze.
1985 – Devine Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington.
1986 – Pe 22 aprilie, la ora 9 a.m., Mircea Eliade moare şi este incinerat a
doua zi la Capela Rockfeller din Hyde Park.
1990 – Este ales membru al Academiei Române (post-mortem).

