Page 54 - VoxLibri nr.1 (78), 2026
P. 54
Din agenda bibliotecii
cumpănă în istoria frământată a românilor transilvăneni, veritabil strigăt de durere al poporului
român căruia i-am arătat recunoştinţa cuvenită.
Toate intervenţiile susţinute de istorici români şi străini, oameni de cultură, feţe bisericeşti
au avut o ţinută intelectuală elevată şi au adus foarte multe elemente de noutate, inedite, legate de
răscoala din 1784.
Comunicările prezentate au fost adunate într-un volum care se va alătura bogatei
bibliografii pe tema acestei răscoale şi a nemuritorilor ei martiri, va fi un titlu de neocolit din
bibliografia consacrată marii mişcări ţărăneşti din 1784-85.
Alcătuit din şase părţi, volumul cuprinde studii bine documentate şi elaborate după
riguroase criterii ale unei cercetări ştiinţifice: Percepţii străine ale românilor si ale răscoalei de la
1784; Intre tradiţie si inovare metodologică; Represalii si consecinţe; Memorie si reprezentare;
Istorie si istoriografie;Intre mitologie si realitate.
Prefaţa lucrării este semnată de istoricul prof. univ. dr. Ioan Bolovan care, subliniind şi
salutând contribuţia conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara la organizarea acestei conferinţe,
apreciază faptul că: „În ciuda aparentului dezinteres al multor autorităţi publice centrale şi locale
faţă de memoria istorică, mai există instituţii şi personalităţi care au înţeles că le revine o
responsabilitate majoră pentru susţinerea şi promovarea patrimoniului istoric local, a istoriei
naţionale”.
Aceste afirmaţii ne onorează şi ne dau imboldul să iniţiem şi să organizăm alte manifestări
cultural-ştiinţifice dedicate unor momente istorice de răscruce din istoria României în general, din
istoria Transilvaniei în mod deosebit.
Suntem siguri că volumul consacrat răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan se va
bucura de aprecierea istoricilor şi a tuturor celor care vor să cunoască acest eveniment dramatic
petrecut cu două secole şi jumătate în urmă.
Cu acelaşi prilej, am salutat lansarea la Deva a volumului intitulat „Perspective istorico-
demografice asupra familiei hunedorene. Continuitate şi schimbare (1850-1938)”, semnat de
doamna prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă, apărut tot sub egida Academiei Române şi a Centrului de
Studii Transilvane. Volumul este rodul unei ample cercetări sub multiple unghiuri - demografic,
sociologic, antropologic, istoric - a evoluţiei familiei hunedorene într-un arc de timp ce cuprinde
V o x L i b r i , N r . 1 ( 7 8 ) - 2 0 2 6 5 2

