COMUNITATE

O nouă ediție a concursului „Trofeul Micului Cititor”, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

O nouă ediție a concursului „Trofeul Micului Cititor”, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

În fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează un atractiv eveniment cultural prin care sunt premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”.

Anul acesta, festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 30 mai, la ora 10.00, în Sala Mare a Centrului „Cultural Drăgan” Muntean Deva.

Pentru cei mai tineri cititori, prieteni ai bibliotecii, instituția de cultură acordă în fiecare an acest „trofeu” cu intenția de a insufla copiilor dragostea și interesul pentru carte, pentru lectură, pentru frecventarea bibliotecii, pornind de la ideea că, încă din cea mai fragedă copilărie, cititul cărților trebuie să devină o deprindere cotidiană, în ciuda concurenței reprezentate de internet.

Criteriul aplicat în acordarea acestei recompense, „Trofeul Micului Cititor”, este fidelitatea copiilor față de bibliotecă, consecvență reflectată în numărul de cărți împrumutate timp de un an. De aceea, sunt premiați copiii care au trecut pragul bibliotecii de cele mai multe ori, care au manifestat interes față de bibliotecă și s-au dovedit astfel prieteni fideli ai instituției de cultură.

Vor fi acordate trei premii și zece mențiuni care-i vor recompensa pe cei mai fideli mici prieteni ai bibliotecii.

Festivitatea de acordare a „Trofeului Micului Cititor” va cuprinde și un atractiv program artistic.

Anul acesta, talentații artiști ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani sunt din nou alături de copii și vor prezenta piesa de teatru Doi prieteni buni, scrisă de Ion Popescu, regizată de Sergiu Fîrte, pe muzica lui Andrei Șchiopu și costumele realizate de talentata artistă Wilhelmina Kuron-Bekesi. Cei mici vor fi, cu siguranță, atrași de subiectul piesei care spune povestea unei prietenii mai neobișnuite între Mustăcilă, un motan alb, și Liță, un șoricel isteț. Cei doi fac împreună o călătorie prin întreaga lume și, ajungând într-un sat, fiindu-le foame, fură un coș cu mâncare de la niște bătrânei, dar fac și multe fapte bune. Ideea principală a piesei este prietenia care trebuie să fie nelipsită din viața oricui și trebuie să se bazeze pe înțelegere și acceptare a diferențelor dintre noi toți.

De asemenea, la intrarea în holul mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, copiii vor avea o plăcută întâlnire cu statui vivante întruchipând personaje celebre, eroi din cărțile copilăriei, care vor executa numere coregrafice și vor dialoga cu copiii.

La încheierea evenimentului copiii vor avea parte de surprize care, sperăm, îi vor bucura și îi vor face să îndrăgească și mai mult biblioteca.

Mulțumim, pe această cale, cadrelor didactice, dascălilor acestor copii, dascăli care s-au ocupat de copii, le-au recomandat cărți specifice vârstei și i-au îndreptat spre bibliotecă. De aceea, vom premia și cadrele didactice pentru că merită din plin respectul și recunoștința din partea copiilor și a noastră”, a spus managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + 6 =

Mai mult in COMUNITATE

„Folk la Cetate”, o vară în acorduri de chitară la Deva

HunedoaraMea.ro11 iunie 2025

Un proiect inedit ce îmbină educația ecologică cu povestea și imaginația, pe Valea Streiului

HunedoaraMea.ro10 iunie 2025

Geoparcul Țara Hațegului a aniversat 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale printr-o gală dedicată comunității

HunedoaraMea.ro6 iunie 2025

Garda Cetății revine la Deva

HunedoaraMea.ro4 iunie 2025

Thomas Mann, magicianul (A)

HunedoaraMea.ro4 iunie 2025

„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2025 (A)

HunedoaraMea.ro30 mai 2025

Fabulosul patrimoniu geologic al Geoparcului Azore descoperit prin proiectul #EMME

HunedoaraMea.ro30 mai 2025

O jucărie pentru fiecare 2025 (A)

HunedoaraMea.ro28 mai 2025

„Thomas Mann, magicianul”. Marele prozator german, omagiat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro27 mai 2025