|
 Ovid Densusianu, critic, istoric literar, lingvist, folclorist, poet
S-a născut la Făgăraş, în data de 29 decembrie 1873, ca fiu al lui Aron
Densusianu şi al Elenei (născută Circa, de origine braşoveană)
Pe linie paternă, este descendentul vechii familii româneşti a
Densusienilor, originară din Densuş, satul din Ţara Haţegului renumit
pentru biserica monument istoric
"Fiu al lui Aron Densusianu, profesor la Universitatea din Iaşi, şi
nepot al lui Nicolaie Densusianu, istoric al revoluţiei lui Horea, el aparţine
acelui neam de dârji cărturari transilvăneni care, însufleţiţi de un luminat patriotism,
au mers pe cărările aride ale ştiinţei, încercând să descifreze
originile limbii şi ale poporului român." (Boris Cazacu)
Ţinutul Ţării Haţegului, situat în apropierea
Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, a constituit obiectul unui interes deosebit din partea viitorului
lingvist, folclorist şi istoric Ovid Densusianu. Acest ţinut oferea, în opinia lui, "
una dintre cele
mai frumoase privelişti de poezie a pământului romanesc"
La origine, familia se numea Pop, primul care a purtat numele Densusianu
a fost Aron, care figurează cu acest nume în scriptele gimnaziului
de la Blaj, pentru a putea fi deosebit de alţi elevi cu numele Pop
"Densusienii, prin sat, prin strămoşi, prin alianţele
conjugale, îşi făcuseră o istorie cu genealogii seculare încărcate cu nume cu
sonorităţi latine şi de fond vechi, reîntipărire prin latinişti." (Marin Bucur)
1880 1890: Clasele primare le urmează la Satul Lung,
Făgăraş şi Braşov
1881: Se mută împreună cu familia la Iaşi,
unde tatăl sau, Aron, fusese numit profesor universitar şi îşi va continua studiile
secundare la "Liceul Naţional" şi la "Şcoala Instituţiilor Unite"
1890: Susţine bacalaureatul, după care se înscrie
la Facultatea de Litere din Iaşi
1892: Obţine licenţa "Magna cum laudae" la Iaşi
cu lucrările Studiu comparativ între epopeea greacă şi romană şi
Ilustrando Quintiliani sententia, satira tota nostra est
1893: Este numit profesor la un liceu din Botoşani, apoi
suplinitor la Focşani În perioada următoare călătoreşte la Berlin în
vederea aprofundării studiilor
Publică în "Revista Critică - Literară", editată
de tatăl său, Aron Densusianu, articole de istorie, critică literară şi
lingvistică: Aliteraţiunea în limbile romanice, Rotacismul în dialectul istrian
1894 1896: Îşi continuă studiile la
École Pratique des Hautes Études, Collège de France, Sorbona-Paris, unde
va obţine diploma de licenţă cu teza La Prise de Cordres et de Sèbillèe, chanson de gest
du XII-ème siècle, urmată de un studiu şi un glosar bine documentate, publicat după
unicul manuscris aflat la Biblioteca Naţională din Paris
În aceeaşi perioadă, când în Franţa
se manifesta un mare interes pentru literatura Evului Mediu, Ovid Densusianu mai publică şi lucrarea Aymeri
de Narbonne dans la chanson du pèlerinage de Charlemagne în revista "România" (octombrie 1896),
unde a mai publicat circa 15 studii
Îşi susţine doctoratul, având ca temă
un text din secolul XIV intitulat Roman de la comtesse dAnjou
1897: Este numit profesor suplinitor la catedra de Istoria limbii şi
literaturii române de la Universitatea din Bucureşti, unde
deschide primul curs intitulată "Obiectul şi metoda filologiei", lecţie în care
îşi face cunoscută concepţia despre filologie,
disciplină căreia îi va dedica întreaga viată
Va fi titularizat în 1901 la nou creata Catedră de Filologie
Romanică, unde va susţine cursuri de istoria limbii, gramatica
istorică, dialectologie, toponimie, onomastică, fonetică, istorie literară, folcloristică
Iniţiază publicarea unui Anuar al Seminarului de istoria
limbii şi literaturii române
1901: La doar 28 de ani, îi este publicată, la Paris, lucrarea
de mare amploare Histoire de la langue roumaine,
tome premier, Les origines, o impresionantă sinteză în care sunt strânse informaţii
asupra istoriei limbii române până în secolul al XVII-lea
"Istoria limbii române este cel mai reprezentativ domeniu al
activităţii ştiinţifice a lui Ovid Densusianu: expunerile consacrate
prezentării evoluţiei limbii române denotă deosebitele sale calităţi de om de
ştiinţă, caracterizat prin dominarea materialului de fapte, prin
rigoarea metodei de lucru şi printr-o gândire eliberată de prejudecaţi." (Boris Cazacu)
1905: Înfiinţează la Bucureşti "Societatea
Filologică Românească" în cadrul căreia prezintă comunicări cu tematică
lingvistică pe care le va publica mai târziu în Buletinul Societăţii Filologice
Inaugurează cursul de dialectologie romanică, "în care
studiază pe larg ramificaţiile lingvistice ale tuturor
limbilor romanice" (Vasile Frăţilă)
Este primul dintre lingviştii români care a studiat consecvent
romanistica, punând accentul pe
importanta limbii române în studiile de dialectologie comparată
Înfiinţează revista "Vieaţa nouă" (apare
până în 1925) şi colaborează la următoarele publicaţii: "Revista Critică -
Literară", "Noua Revistă Română", "Revista Română", "Politică şi Literară",
"Semănătorul", "Buletinul Societăţii Filologice" (două
serii: ca ziar, în 1919, şi ca revistă, 1936 1937), "Revista idealistă", "Revista celorlalţi",
"Farul", "Versuri şi proză", "Poezia", "Roma"
1906 1908: Împreună cu I. A. Candrea şi Th. D. Sperantia,
Ovid Densusianu alcătuieşte, redactează şi publică
o culegere de texte dialectale în volumul "Graiul nostru", o culegere de peste 800 de texte din toate
părţile locuite de români,
considerată de el "o icoană a graiului nostru"
1907: Împreună cu I. A. Candrea se ocupa de
redactarea şi tipărirea Dicţionarului etimologic al limbii
române, lucrare rămasă neterminată
1910: Adună în volumul Conferinţele
"Vieţei nouă" prelegerile asupra simbolismului pe care le-a
ţinut împreună cu o serie de colaboratori
1913: Ţine prelegeri la Collège de France şi la
Universitatea din Bucureşti despre "însemnătatea limbii
basce pentru romanistica", subiect pe care l-a studiat timp de două decenii
înfiinţează Institutul de Filologie şi Folclor, cu publicaţia "Grai şi suflet" (1923 1937)
1914: Apare la Paris prima fasciculă din cel de-al doilea
volum al monumentalei lucrări Histoire de
la langue roumaine. Restul manuscrisului s-a pierdut în timpul Primului Război Mondial. Fascicula
a doua va apărea după
18 ani (Paris, 1932), iar a treia în 1938, anul morţii savantului, tot la Paris
1914 1916: Ţine la Universitatea din Bucureşti prelegeri
asupra simbolismului francez
1915: În urma vastei cercetări etno-lingvistice
întreprinse în ţinutul său de baştină, publică lucrarea
de dialectologie Graiul din Ţara Haţegului cu care inaugurează publicaţiile Institutului
de Filologie şi Folclor pe care îl
înfiinţase cu un an înainte. Studiul este considerat "o secvenţă ilustrativă,
bogată şi vie în istoria şi sufletul oamenilor trăitori
pe acest pământ şi un cald omagiu pe care marele erudit Ovid Densusianu l-a adus locurilor de
baştină ale familiei sale." (Dumitru Susan)
1919: Este admis în rândurile membrilor Academiei
Române (devenise membru corespondent în 1903), unde,
la 31 mai, tine discursul de recepţie cu titlul "Barbu Delavrancea", răspunsul fiind rostit de Ioan Bianu, renumit
bibliograf, directorul Bibliotecii Academiei Române, secretar general, preşedinte şi
vicepreşedinte al Academiei Române
1920: Publică antologia Flori alese din cântecele poporului,
cu texte reprezentative din folclorul românesc
1923: Este ales membru de onoare al Societăţii de
Etnografie, iar în anul următor devine
membru al Societăţii de Lingvistică de la Paris
1923: Înfiinţează revista "Grai şi suflet",
publicaţie a Institutului de Filologie şi Folclor, în care
alături de studii de limbă au apărut şi cercetări de folclor
1925: Iniţiază şi organizează primului
Congres al filologilor români şi susţine
comunicarea "Vorbirea populară din puncte nouă de vedere"
1938: Se stinge din viaţă la 8 iunie, în timpul
unei sesiuni de examene Ultima însemnare olografă
este un anunţ scris studenţilor săi prin care îi anunţă despre faptul că
examenul oral de filologie romanică "se va ţine vineri
10 iunie, de la 5 7" În acea zi, însă, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu
"Refractar zgomotelor stridente ale vieţii, filolog, estetician,
poet, cetăţean de conştiinţă demnă,
intelectual rasat, Ovid Densusianu a exprimat la treptele ridicate ale ştiinţei, gustului şi reveriei
aspiraţiile constante ale
poporului nostru, pentru cunoaştere, inefabil şi frumos. A dat un mesaj poetic pământului
românesc în timpuri de restrişte,
asemenea soldaţilor cu a căror bravura s-a simţit solidar." (Augustin Z. N. Pop)
OPERA - Studii:
Istoria limbii şi literaturii române (1897 1898)
Histoire de la langue roumaine (1901)
Graiul nostru: texte din toate părţile locuite
de români, publicate de I. A. Candrea,
Ov. Densusianu şi Th. D. Sperantia (1906 1908)
Dicţionarul etimologic al limbii române (1907)
Folclorul. Cum trebuie înţeles (1910)
Antologie dialectală (1915)
Graiul din Ţara Haţegului (1915)
Flori alese din cântecele poporului (1920)
Dante şi latinitatea (1921)
Graiul valahilor din Moravia şi Silezia (1921)
Sufletul latin şi literatura nouă (1922)
Viată păstoreasca în poezia noastră populară (1922 1923)
Literatura română modernă (1925 1933)
Noua ortografie (1932)
Este autorul volumelor de poezii Limanuri
albe (1912) Heroica (1918) Sub stanca
vremii (1919) Salba clipelor (1921) Raze
peste lespezi (1921 / 1924?) În zorile
vieţii (1921 / 1925?)
A scris piesa de teatru Între două lumi (1899) şi
a tradus piesele lui Calderon Judecătorul din Zalomeia
(1910) şi Wilhelm Meyer - Fφrster Heidelbergul de altădată, piesa în cinci acte (1909).
|
